Miercuri, în jurul orei 19.00, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj în Calea 6 Vânători din municipiul Arad.
Jandarmii, la adresa menționată, au identificat persoana care a făcut apelul. Aceasta a precizat faptul că, datorită unor neînțelegeri și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a fost îmbrâncit și înjurat de doi bărbați.
Persoanele implicate în conflict au fost identificate fiind vorba de doi bărbați care locuiesc fără forme legale în municipiul Arad. Acestea au fost sancționate contravențional cu 200 lei amendă fiecare, pentru provocare și participare efectivă la scandal într-un loc public.
JANDARMII AU APLANAT UN CONFLICT PE STRADA 6 VANATORI
Facebook Comments