În urma tratativelor Consiliului Național Central desfășurate la Arad, în 13-15 noiembrie 1918, s-a adoptat Rezoluțiunea Adunării Naționale la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, care marchează nașterea României Mari. La nici două luni de la acest moment, în județul Arad ia ființă prima structură de jandarmi – 29.01.1919, confirmată de data intrării în vigoare a primelor acte normative care fac referire la existența acestei structuri.
Astfel, prin Raportul nr. 7397 din 29 Ianuarie 1919, al miniștrilor de interne și război, adresat regelui Ferdinand, în baza art. 8 și 9 din Legea de organizare a Jandarmeriei, ” în interesul siguranței naționale a statului”, se solicită crearea de noi unități, prin înființarea Brigăzii IV Jandarmi.
Regele a luat act de acest raport și a promulgat Decretul-lege nr. 444 din 29 Ianuarie 1919, prin care se înființează Brigada IV Jandarmi, compusă din trei regimente cu denumirile de Regimentul 7,8 și 9 Jandarmi.
Prin Raportul comun nr. 30199 din 29 Aprilie 1919, al Ministrului de interne G.G.Mârzescu și al Ministrului de război General de corp de armată Artur Văitoianu, adresat Regelui Ferdinand, se solicită completarea și modificarea Înaltului Decret Regal nr.444 din 29 Ianuarie 1919, pentru precizări suplimentare privind recrutarea ofițerilor și trupei, numirea comandantului Brigăzii IV Jandarmi, precum și fixarea reședințelor Regimentelor 7,8 și 9 Jandarmi.
Regele a luat act de acest raport și a promulgat Decretul-lege nr.1694 din 29 Aprilie 1919, privind modificarea și completarea Înaltului Decret Regal nr. 444 din 29 Ianuarie 1919, prin care, Brigada IV Jandarmi execută ”serviciul de ordine și siguranță publică sub ordinele Consiliului dirigent-resortul internelor”.
Din analiza comparativă a textelor celor două acte normative (Decrete Regale) reiese faptul că Regimentul 9 Jandarmi a fost înființat de drept la 29 Ianuarie 1919, chiar dacă organizarea, încadrarea, numirea comandantului și stabilirea garnizoanei s-au făcut ulterior.
Astfel, prin decizia Ministrului de interne, în colaborare cu Consiliul dirigent – resortul internelor, au fost stabilite garnizoanele celor patru unități de jandarmi înființate, Brigada IV Jandarmi și Regimentul 7,8 și 9 Jandarmi, din compunerea Brigăzii IV Jandarmi, după cum urmează:
– Brigada 4 Jandarmi la Sibiu, ulterior la Cluj-Napoca;
– Regimentul 7 Jandarmi – la Cluj-Napoca;
– Regimentul 8 Jandarmi la Brașov;
– Regimentul 9 Jandarmi la Arad.
Regimentul 9 Jandarmi l-a avut drept prim comandant pe Lt.col. Ioan Popovici și a avut garnizoana în Arad între anii 1919-1920, ulterior fiind dislocat la Timișoara.
Cazarma Regimentului 9 Jandarmi Arad era situată pe strada Weitzer Janos (ulterior I.C.Brătianu) nr.9 din localitatea Arad (astăzi str.Lucian Blaga).