Jandarmeria Arad participă la Ștafeta Veteranilor Invictus 2024

by Andreea Radu

Astăzi, 22 octombrie a.c., ștafeta a ajuns în județul nostru, Jandarmeria Arad are onoarea de a anunța participarea la Ștafeta Veteranilor Invictus, un eveniment care aduce un omagiu eroilor și veteranilor României.

Parte dintr-o serie de evenimente inițiate de Invictus România, această acțiune subliniază importanța susținerii și respectării veteranilor care au servit în teatrele de operații și și-au îndeplinit datoria față de țară.

La această competiție simbolică, echipa de Jandarmi alături de voluntari vor purta drapelul național de la intrarea în județul Arad până în locul în care se desfășoară momentele comemorative dedicate veteranilor. Ștafeta Veteranilor Invictus 2024 este unul dintre cele mai importante evenimente de acest fel din țară, aducând laolaltă participanți din toate colțurile României.

Jandarmii arădeni sunt mândri să participe la aceast eveniment pe timpul tranzitării județului nostru. Fiecare traseu are una dintre culorile drapelului național, roșu, galben și albastru, care vor fi parcurse de peste 1.000 de voluntari.

Mâine dimineață, începând cu ora 6:00, ștafeta va continua de la Subcetate spre Municipiul Oradea unde se vor organiza și alte momente de comemorare.
Ștafeta Veteranilor Invictus va continua să se desfășoare în mai multe localități din România, iar pe 25 octombrie va ajunge la destinația finală în localitatea Carei, cu ocazia Zilei Armatei Române, marcând încheierea ceremoniei.

Jandarmeria Arad mulțumește tuturor celor implicați în organizarea evenimentului Ștafeta Veteranilor Invictus 2024, apreciind eforturile și implicarea acestora în crearea unui moment deosebit dedicat veteranilor.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate