În anul 2008, realizează reproducerea bustului lui Glad Voievod, al cărui nume este purtat de unitatea de jandarmi din care face parte, iar în luna octombrie a aceluiaşi an, participă cu mai multe lucrări la expoziţia „Memoria lui Brâncuşi”. De atunci participă la expoziţii de specialitate, câştigând numeroase premii.
În anul 2005 alege să urmeze o carieră militară şi se angajează jandarm în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara, iar în 2007 trece în corpul subofiţerilor. În prezent acesta este subofiţer operativ în structura unui detaşament mobil.
Vorbim despre plutonierul adjutant, Zoltan Franzen care are o pasiune pentru sculptura în lemn. La vârsta 15 ani a fost fascinat de sculptură, urmărind un reportaj la televizor, a fost imboldul necesar unei cariere noi, și vechi a artei sculptatului.
„Aveam în jur de 15 ani, când am văzut pentru prima dată la televizor un reportaj despre sculptura în lemn. M-a fascinat atât de tare că m-a determinat să încerc şi eu. Am luat un butuc de lemn şi am vrut să văd ce iese. Entuziasmul meu a fost mai mare decât priceperea pe care o aveam atunci. M-am rănit din cauza cuţitului pe care îl foloseam pe post de daltă, aşa că am fost nevoit să renunţ.
A mai trecut ceva timp şi a venit momentul în care trebuia să îmi aleg o meserie.M-am înscris la Şcoala Profesională UCECOM din Timişoara. Lucrul cu lemnul însă, nu îmi dădea pace, mă atrăgea atât de tare aşa că am hotărât să mă fac tâmplar.
În prima zi de şcoală ne-au dus să vedem toate atelierele. Am fost încântat de atelierul de sculptură, era tot ce îmi doream dar nu am putut să îmi iau gândul de la ceea ce văzusem acolo. Mi se părea ceva fenomenal, pur şi simplu puteai vedea cum se dă viaţă unei bucăţi de lemn.
Am început la fel ca elevii din şcoala primară care învaţă să scrie. Mai întâi am învăţat să deţin controlul asupra dălţii. Maistrul ne trasa o linie, iar noi trebuia să o urmăm fără ca dalta să intre nici prea mult şi nici prea puţin în bucata de lemn. Era nevoie de atenţie, dar mai ales de multă delicateţe.
Apoi am trecut la forme simple. O floare sau o frunză. Boabe de struguri.
Lucram în lemn de tei, stejar şi paltin. În tei este uşor de lucrat pentru că e moale, dar ai nevoie de o daltă foarte tăioasă. Stejarul este calitativ mai bun, însă cel mai mult îmi place să lucrez cu lemn de nuc. Când ne aflam în atelier, se întâmpla foarte des să uităm că mai trebuia să plecăm acasă.
Într-un atelier separat erau cei care lucrau pentru Casa Poporului. Aspectul propagandistic nu ne interesa. Pur şi simplu admiram ceea ce le ieşea din mână. Erau cei mai buni şi noi cei mici visam să lucrăm alături de ei. Vremurile s-au schimbat şi secţia respectivă s-a desfiinţat aşa că noi nu am mai apucat să ajungem acolo.
La sfârşitul perioadei de practică am avut de făcut o casetă de bijuterii. Caseta a rămas acolo la şcoală, nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, dar chiar dacă nu a ieşit perfect, nu am lăsat-o goală, ci cu mult suflet în ea.
După absolvirea Şcolii de Artă am păstrat legătura şi am colaborat la mai multe lucrări, preocupându-mă tot mai mult de arta sculptatului în lemn. Mă leagă amintiri plăcute de această perioadă, perioadă în care am avut deosebita onoare de a-l avea ca profesor pe domnul Aurel-Gheorghe ARDELEAN, un om cu o personalitate deosebită şi un artist desăvârşit.
Lucrările le port în suflet, dacă ar fi să enumăr câteva din cele care îmi caracterizează evoluţia artistică, acestea ar putea fi: „Masca lui Venus”, „Portret de soţie”, „Hercules”, „Goethe”, „Mamă şi copil”, „Revoluţie” şi „Flacăra armoniei”.
Plutonierul adjutant Zoltan FRANZEN este căsătorit şi are o fetiţă. În perioada 1987 – 1989 a urmat cursurile Şcolii Profesionale UCECOM din Timişoara cu specializarea „sculptură în mobilier de lemn”, apoi, între anii 19997 – 2000, a frecventat Şcoala Populară de Artă din Timişoara – Secţia Sculptură.
