Patru români, care au dat în Anglia o lovitură demnă de filmul „Misiune Imposibilă”, au fost reţinuţi, în urma unei ample acţiuni a poliţiştilor români, englezi şi italieni. Indivizii sunt suspectaţi că ar fi furat, în urmă cu doi ani, dintr-un depozit din Feltham 260 de volume vechi, care valorează 2 milioane de lire sterline.
Anchetatorii britanici au comparat jaful dat de cei patru români cu unul demn de filmele hollywood-iene, având în vedere că cei patru au escaladat acoperișul unui depozit de cărți din apropierea aeroportului Heathrow și au furat doar volume foarte valoroase. Din acest motiv, polițiștii suspectează că a fost un jaf la comandă.
Cărțile furate valorează peste 2 milioane de lire sterline și există bănuieli că au fost aduse în România pentru a fi valorificate. Este și foarte posibil ca aceste volume să fi fost deja vândute, pentru că anchetatorii, deși au reușit să-i prindă pe cei patru, nu au găsit deocamdată și cărțile.
Nu este singurul jaf pe care cei patru români l-au dat. Au mai dat lovituri și în Italia, dar și în alte țări din Europa, de unde au furat, în general, electrocasnice. Ei sunt acum reținuți, însă polițiștii, în cooperare cu polițiști englezi și italieni, continuă cercetările, pentru că se pare că gruparea infracțională avea și alți membri în afară de cei patru români, care sunt deja reținuţi.
Sursa: digi24.ro