Jador nu ezită să le împărtășească fanilor momentele importante din viața sa, iar de această dată a făcut-o prin intermediul unei postări emoționante pe Instagram, în care a fost surprins plângând.
Artistul a stârnit îngrijorare printre admiratorii săi, deoarece aceasta a reprezentat o noutate în ceea ce privește ipostazele în care a fost surprins până acum.
Pe Instagram, Jador a încărcat o serie de story-uri în care se poate observa cum lacrimile îi curg pe obraji. În cadrul acestor filmări, se pare că Jador a fost copleșit de emoție în timp ce asculta o piesă. În imagini, se poate observa că artistul a înfășurat în jurul său un steag al României.
„Sunt la videoclip. Pentru toți românii care sunt plecați în străinătate și filmez clipul. Îmi pare foarte rău că mi-ați trimis clipurile astea și plâng, că nu pot să mă abțin. Mi-ați trimis clipurile astea. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Nu pot să mă abțin. Nu pot să dau play la clip. Vă iubesc”, a mărturisit Jador, pe Instagram.
Artistul nu a ezitat să le transmită un mesaj și celor care l-au judecat. Este cunoscut faptul că artistul a avut o copilărie plină de lipsuri și că a fost nevoit să-și câștige proprii bani încă de la o vârstă fragedă, scrie spynews.ro.
Lupta lui Jador pentru succes în ciuda dificultăților
„Nu vreți să știți oamenii care au bătături. Tu nu înțelegi că oamenii nu au bătături? Au umflături în palme. Eu cum să mă dau mare? Cum vă permiți să vă dați mari? Cei care vă dați mari, oamenii care se dau mari în general, nu au habar ce e munca”, a mai spus artistul, printre lacrimi, pe Instagram.
Jador a evidențiat din nou că drumul său către succes nu a fost deloc ușor, remarcând în special dificultățile pe care le-a întâmpinat în timp ce încerca să se descurce de unul singur. În perioada adolescenței sale, a fost adesea ținta criticilor pentru că nu beneficia de aceleași oportunități ca și ceilalți tineri de aceeași vârstă.
„Habar n-au ce înseamnă să pleci de jos. Habar n-au ce înseamnă să muncești de la 14 ani. Oameni care muncesc. M-au emoționat foarte tare clipurile astea. Nu pot să filmez. Oamenii care au bani să vă binecuvânteze Dumnezeu cu tot ce e mai bun”, a mai spus Jador, pe Instagram.