Celebra actriță britanică, Jacqueline Bisset a fost în România într-o vacanță alături de prieteni. Într-o postare pe contul ei de Facebook, vorbește despre frumusețile Transilvaniei, dar și despre hoții de lemne.
Jacqueline Bisset, care nu este prima dată în România, a petrecut o vacanță frumoasă în Transilvania, și a fost impresionată de frumusțile naturii de aici și de mâncarea delicioasă de la Bistrița.
”O altă excursie minunată în România în această vară. A început în București, apoi la nord spre Bistrița pentru a vedea niște prieteni, mâncarea este incredibil de bună! Apoi, prin Sovata și munții vulcanici Călimani, prin satele de inspirație maghiară, apoi la sud la Viscri unde am văzut biserica fortificată și casa prințului Charles din acel sat liniștit, foarte modest. Mai târziu am mers spre sud la Sinaia și în munții Bucegi”, a scris actrița, alături de o serie de fotografii făcute la Babele și la Sfinx.
Jacqueline Bisset a găsit însă și părți mai puțin bune ale vacanței sale. Spune că drumurile din munte sunt periculoase și a criticat în special hoții de lemne pe care i-a văzut pe drum. ”Nu este o distracție pe timp de noapte, un drum periculos, dar merită. Am văzut camioane pline cu trunghiuri de copaci furați din pădure. Defrișarea ilegală este o mare problemă în România și este atât de păcat, deoarece au păduri minunate, cele mai sălbatice și mai întinse din Europa, pline de animale sălbatice și oxigen!. Apoi am vizitat cele mai înalte vârfuri din munții și a văzut Sfinxul și Babele. Un loc frumos, aerisit”, a încheiat actrița.
În 2015, după o vizită secretă în România, actriţa de talie mondialăJacqueline Bisset s-a transformat în ambasador pentru turismul din ţara noastră… fără ca să-i ceară cineva. Bisset şi-a uimit prietenii virtuali după ce a postat mai multe imagini din România, unde şi-a petrecut vacanţa în luna august.
Jacqueline Bisset este o actrita britanică în vârstă de 73 de ani. Și-a început cariera în cinematografie în 1965, iar clee mai importante roluri au fost în The Detective, Bullitt si The Sweet Ride, pentru care a fost nominalizată la Globurile de Aur. În anii ‘70, ea a jucat în Airport, Day for Night – care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin – Crima în Orient Express, Deep, Who Is Killing the Great Chefs of Europe?, care i-a adus o nouă nominalizare la Globurile de Aur.
Sursa: libertatea.ro
Facebook Comments