„Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!” (condacul 1,acatistul Izvorului Tamaduirilor Nascatoarei de Dumnezeu) .
La baza acestei sarbatori sta o minune infaptuita in timpul vietii imparatului Leon cel Mare . Inainte de urcarea acestuia pe tron, mergand intr-o zi prin padure a intalnit un orb ranit care isi cauta drumul spre casa. Leon, induiosandu-se la vederea acestui napastuit l-a luat de mana pentru a-l conduce, insa la rugamintea acestuia de a i se da apa, Leon a plecat sa caute un izvor. Nereusind sa gaseasca apa, la un moment dat a auzit un glas care l-a indrumat catre un izvor care s-a dovedit a fi nu numai pentru potolirea setei ci si pentru tamaduirea neputintelor fizice, deoarece orbul, dupa ce si-a atins ochii cu acea apa si-a recapatat vederea. Dupa ce Leon a ajuns imparat a ridicat in acel loc o biserica inchinata Maicii Domnului, la locul acelui izvor multi bolnavi trupeste gasindu-si alinarea. Daca mai era nevoie, prin aceasta sarbatoare ne este intarita si mai mult credinta si dragostea fata de Maica Domnului, deoarece Izvorul Tamaduirii este o preinchipuire care ne arata izvorul cel viu al mantuirii noastre care este Fecioara Maria , si mai ales puterea sa de a infaptui minuni cu ajutorul Lui Dumnezeu.
In aceasta Sfanta zi de vineri, in fiecare an dupa Invierea Domnului, in Saptamana Luminata, apele se sfintesc, iar in bisericile Ortodoxe se fac slujbe de sfintire a apei, pe care credinciosii o iau acasa pentru a o consuma la vreme de neputinta.
Bucure-te, Ceea ce esti izvor de viata datator, Marie!
HRISTOS A INVIAT!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)
