Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, a solicitat în cadrul unei dezbateri la Consiliul Județean repunerea în funcțiune, după un orar regulat, a Săgeții Verzi, pentru relansarea turismului pe Drumul Vinului, în Podgoria Aradului.
„Despre Drumul Vinului, fără Săgeata Verde, nu are rost să discutăm. Există șase osii, există câteva garnituri în stare bună, să le recondiționăm și să le introducem în circuitul turistic! În Podgorie trebuie ajuns cu acest tren! Unul dintre primele trenuri electrice din Europa și al optulea din lume a fost Arad-Ghioroc”, a declarat primarul de la Ghioroc.
Un impediment în realizarea acestui obiectiv îl reprezintă faptul că ultima reabilitare a Săgeții Verzi s-a realizat în anul 1995, de aceea vagoanele prezintă riscuri majore – și de defecțiune și pentru siguranța traficului. O altă problemă o reprezintă calea de rulare inadecvată pentru Săgeata Verde, neîntabulată, iar pentru o investiție este necesară reglementarea regimului ei juridic.
„Este o presiune publică mare pentru repunerea în funcțiune a Săgeții Verzi. Și eu îmi doresc să o văd pe linie și le cer celor de la Compania de Transport Public să facă toate demersurile pentru asta! La toate întâlnirile pe care le-am avut pe strategia de dezvoltare turistică a județului, alături de Cetatea Aradului, Săgeata Verde este indicată ca principalul element care sporește gradul de atracție a județului. Am fost informat că avem trei vagoane reabilitate, dar starea lor tehnică lasă de dorit. Vom merge la Ghioroc cu conducerea Companiei de Transport Public, căutăm o rezolvare, nu scuze”, a precizat președintele Consiliului Județean. Consiliul Județean solicită Companiei de Transport Public (CTP) o estimare de preț în vederea aducerii în condiții optime a Săgeții Verzi.
Conducerea CTP a depus la Consiliul Județean un memoriu tehnic referitor la Muzeul Tramvaiului de la Ghioroc, pentru ca și acest obiectiv să fie inclus printre atracțiile de pe Drumul Vinului. Necesarul intră în analiza corpului de specialiști al Consiliului Județean.
Notă:
Vă transmitem un extras din Memoriul Companiei de Transport Public, cu privire la starea patrimoniului Muzeului Tramvaiului, care include și Săgeata Verde:
„În urma sistării prestaţiei pe relaţia Radna – Pâncota ca urmare a avansatei degradări a stării tehnice a infrastructurii (linie + reţea de contact) şi a materialului rulant, în atenţia CTP şi a autorităţilor locale a stat valorificarea şi păstrarea materialului rulant, a infrastructurii originale existente în scopul evidenţierii acestora şi păstrării într-o locaţie organizată, având o importanţă istorică deosebită.
În acest sens, se finalizează o primă etapă în a amenaja în depoul din Ghioroc un muzeu al acestui tren electric şi nu numai, dar şi a tramvaielor electrice utilizate în Arad.
Se identifică şi rămân în atenţie un număr de:
– 7 buc – vagoane automotor de tip Ganz
– 7 buc – vagoane de transport călători
– 3 buc – vagoane de transport marfă deschise
– 1 buc – vagoane de transport marfă închise
– 1 buc – drezină cu motor termic pentru lucrări la reţeaua de contact
– 7 buc – vagoane de tramvai care s-au utilizat în Arad
– parte din reţeaua de cale de rulare din depou, executată cu materiale (şine şi aparate de cale) datată din anii punerii în funcţiune a liniei (1913) cca 584 ml c.s. respectiv 7 buc aparate de cale.
– reţeaua de contact executată cu materiale şi componente din anul 1913
– clădiri (hală depou, atelier, administrativ)
– staţia de redresare (clădire şi instalaţiile energetice, panouri de comandă şi echipamente electrice fabricate în perioada 1913 – 1926.
În 1993 – 1995 se reconstruiesc şi se repară în cadrul unei finanţări asigurate de Consiliul Judeţean Arad trei vagoane aparţinând exploatării după cum urmează:
1 buc – automotor Ganz – reconstrucţie completă
1 buc – vagon de călători (construit la Fabrica Johann Weitzer Arad) – reparaţie generalizată
1 buc – vagon călători şi marfă (construit la Fabrica Johann Weitzer Arad – primul vagon cap de serie) – reparaţie generalizată
În 2006 se amenajează în sala de comandă a staţiei de redresare o expoziţie permanenta
de fotografii care prezintă istoria acestei căi ferate.
Sala statiei de redresori cu tot echipamentul de redresare in stare complecta cu aparatur de conectare si masura electrica de fabricatie a anilor 1913-1930 iar la subsol echipamentele de curent alternativ de fabricatie a anilor 1913-1930
Pe parcursul anilor, în platforma de parcare a depoului alaturi de materialul rulant al exploatarii CFAP, se garează vagoane de tramvai care au funcţionat pe reţeaua din Arad vagon ITB an 1956, vagoane preluate din Germania, vagoane tip TIMIŞ-2 etc.”