Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a emis un comunicat de presă ca urmare a declarațiilor de astăzi ale deputatului PSD Florin Tripa:
„Într-un limbaj rușinos, de care nu poate scăpa, deputatul PSD de Arad Florin Tripa se arată foarte deranjat de faptul că am luat atitudine față de abuzurile morale prin care PSD face tot posibilul să scape corupții de pușcărie și să intimideze procurorii care îi cercetează pe corupți.
Îi reamintesc deputatului PSD Florin Tripa următoarele:
– el a votat în Parlament ca deputații pesediști acuzați de corupție să nu poată fi arestați;
– el este coleg de partid și susține miniștrii care au dat, noaptea ca hoții, Ordonanța Rușinii, pentru a-i scăpa de pușcărie pe corupți;
– el este deputatul unui partid care îl are ca președinte pe Liviu Dragnea, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, judecat într-un nou dosar și cercetat în dosarul de mega-corupție TelDrum;
– el este printre cei ce cheamă arădenii la miting împotriva justiției care îi condamnă pe corupți;
– el reprezintă un partid care aproape zilnic are câte un membru important dus la Procuratură, cercetat sau condamnat pentru fapte de corupție și care face lanțuri umane în fața tribunalelor pentru apărarea corupților săi.
Pe de altă parte, PNL a votat pentru ridicarea imunității parlamentarilor acuzați de corupție, a contestat Ordonanța prin care corupții scapă de închisoare, PNL susține procurorii anticorupție și a cerut ca Liviu Dragnea, susținut și de Florin Tripa, să fie pus la dispoziția justiției și să se facă lumină în cazul TelDrum, unde vedem că președinții de organizații PSD din țară sunt interogați de procurori.
De aceea, este imoral să ne vorbească deputatul Tripa despre corupție. Așteptăm să auzim ce mesaj va avea la mitingul PSD convocat împotriva procurorilor și a celorlalte organe de cercetare penală a marilor corupți!”