Arad. Reorganizarea transportului județean reprezintă o preocupare stringentă a Consiliului Județean, deoarece au intrat în vigoare în 2 decembrie, efectele Ordonanței 51, care interzice subvenționarea costurilor legate de transportul județean de persoane, prin Compania de Transport Public.
„Este o Ordonanță făcută «pe genunchi», care a bulversat efectiv sistemul public județean de transport, în special pentru elevi și navetiști. Practic, sistemul a rămas «în aer» din cauza acestei Ordonanțe date de Guvernul PSD. Pentru a debloca situația, am recomandat administrațiilor locale să adere la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară «ADI» de Transport Public Arad. Automat, aceste subvenții, suportate până în prezent de Consiliul Județean Arad, vor intra în grija administrațiilor locale tranzitate de aceste curse. Consiliul Județean a făcut un pas important în plus, transferând în mod gratuit primăriilor, prin Compania de Transport mijloacele de transport – autobuze și microbuze – necesare călătorilor, pe traseele agreate de administrațiile locale”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Aceste măsuri sunt necesare și urgente pentru a asigura în continuare transportul arădenilor din localitățile județului, fără că aceștia să resimtă efectele negative ale Ordonanței sus-menționate.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ADI” de Transport Public Arad va asigura procesul de delegare și gestiune către Compania de Transport Public Arad a traseelor care tranzitează comunele și orașele membre ale acestei Asociații.
Din cele 112 trasee de transport județene, Compania de Transport Public Arad mai are în exploatare 55, dintre care 24 sunt deja operate de către 4 operatori, iar pentru cele rămase, în număr de 31, care sunt neatribuite, urmează să se găsească o soluție. Traseele neatribuite sunt cele care deservesc comunitățile locale care nu s-au înscris în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ADI” de Transport Public Arad.