Cu bucurie și istorii de vazut și ascultat sunt invitați la teatru cei mai mici dintre spectatorii arădeni. Trupa Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” le servește picilor și în luna februarie, o porție mare de magie, vise și povești.
Prima duminică a lunii februarie, cea de 4 februarie, e ziua în care puștii care aleg să treacă pragul sălii Trupei Marionete urmăresc povestea „Cei trei purceluși și lupul”– un spectacol vesel din care privitorii învată că: „minciuna are picioare scurte”, „unde-s trei puterea crește” și, cel mai important că „binele învinge întotdeauna”. Regia spectacolului este semnată de Adela Moldovan, iar scenografia de Zoe Eisele Szucs. Reprezentația începe la ora 11.00.
Tot duminică, dar de data aceasta în 11 februarie, și tot de la ora 11.00, năzdrăvanii Hensel și Gretel sunt prezenți pe scena Marionete pentru a-și spune povestea într-un spectacol semnat regizoral de Francisca Simionescu.
„Hansel și Gretel” este un spectacol montat în stil clasic, cu marionete la fire scurte, care urmărește fidel povestea fraților Grimm. Partiturile muzicale cântate și coloana sonoră, sunt adaptate după opera lui Engelbert Humperdinck. Caracterele bine definite ale personajelor, interpretarea și mânuirea de excepție, cât și atmosfera de basm reușesc să-i bucure pe micii și pe marii spectatori la fiecare reprezentație.” –spune regizoarea spectacolului
Interactiv, vesel și original. Pe scurt: ”Zâna lacului” – un spectacol semnat de Maria Gornicu a cărui reprezentație este programată duminică 18 fabruarie, de la ora 11.00. Vorbim despre istoria cunoscută a zânei de pe fundul lacului răpită de un foarte original… zmeu.
Dacă vi s-a făcut dor de poveștile spuse la gura sobei de bunci, atunci spectacolul din ultima duminică a lunii februarie este ceea ce aveți nevoie. „Fata babei și fata moșneagului” (regia Carmen Mărginean) este un spectacol clasic, plin de culoare care are ca suport muzical folclorul moldovenesc. Istoria neaoș românească prinde viață în 25 februarie, de la ora 11.00.