Bilanţul tragediei din clubul Colectiv continuă să crească, numărul morţilor ajungând la 53, după ce, în cursul nopţii, alţi doi răniţi internaţi la Floreasca au pierdut lupta cu viaţa.
Potrivit unor surse medicale citate de Mediafax, printre cei doi pacienţi de la Floreasca decedaţi în cursul nopţii este Mădălina Strugaru, prietena solistului Goodbye to Gravity, Andrei Găluţ.
Acesta a fost transferat, în 7 noiembrie, într-un spital din oraşul olandez Beverwijk. După incendiul din clubul Colectiv, Andrei Găluţ a fost internat în stare gravă la Spitalul Elias, cu arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii, fiind ventilat mecanic. Familia lui a făcut apel, pe Facebook, la românii care se află în Olanda, în măsura în care pot, să o susţină pe mama lui Andrei, Mariana Belean, care se află alături de fiul ei.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 12 zile de la tragedie au decedat alte 26 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 53.
Sursa: antena3.ro