Evanghelia din Duminica înfricoșătoarei judecăți (Mat. 25, 31-46) ne arată cum Domnul Iisus Hristos realizează împărăția Sa întru devenirea istoriei și ce anume cere de la noi. De fapt, Evanghelia ne spune ce anume cere împărăția lui Iisus de la noi: ne amintește că apropierea și duioșia sunt regula de viață creștină pentru noi și în funcție de aceste fapte vom fi judecați.
Este marea parabolă a Judecății finale din Mat. 25. Împăratul spune „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi căutat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” (Mat. 25,34-36). Drepții vor întreba: când am făcut toate acestea? Și El va răspunde: „adevărat vă spun că, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mat. 25, 40).
Mântuirea nu începe de la mărturisirea regalității lui Hristos, ci de la imitarea faptelor de milostivire prin care Domnul Hristos a realizat împărăția. Cel care le săvârșește demonstrează că a primit împărăția Domnului Iisus Hristos, pentru că a făcut spațiu în inima sa dragostei lui Dumnezeu. În seara vieții vom fi judecați în funcție de iubirea, de proximitatea și de duioșia noastră față de semeni. De toate acestea va depinde intrarea noastră în slava împărăției lui Dumnezeu, situarea noastră de o parte sau de alta. Domnul Iisus, cu biruința Sa asupra păcatului, morții și iadului, ne-a deschis împărăția Sa, dar revine responsabilitatea fiecăruia dintre noi să intre în ea, deja începând din această viață, făcându-ne în mod concret aproapele celui care cere pâine, îmbrăcăminte, primire, solidaritate, iertare. Și dacă, într-adevăr, îl vom iubi pe acel semen, vom fi binecuvântați să împărtășim cu el ceea ce avem mai prețios, adică pe Domnul Iisus Hristos însuși și Evanghelia Sa!
Dacă privim calendarul cu Sfinții și Sfintele bine-plăcuți/bine-plăcute lui Dumnezeu, vedem că Biserica ne pune în față ca modele pe Sfinți care, tocmai prin faptele unei dăruiri generoase lui Dumnezeu și oamenilor, au slujit, fiecare în locul său, împărăția lui Dumnezeu și au devenit moștenitorii ei. Fiecare dintre ei au răspuns cu extraordinară creativitate poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. S-au dedicat fără precupețire slujirii celor din urmă, asistând pe cei lipsiți, bolnavi, bătrâni, pelerini. Predilecția lor față de cei mici și cei săraci era reflexia și măsura iubirii necondiționate față de Dumnezeu. De fapt, Sfinții Bisericii au căutat și au descoperit dragostea mai tare decât moartea în relația puternică și personală cu Dumnezeu, din care izvorăște adevărata iubire față de aproapele. De aceea, în ora judecății, Sfinții au auzit această dulce invitație: „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mat. 25, 34).
Fie ca Sfinții Bisericii, cu exemplul lor euharistic și filantropic și prin mijlocirea lor, să facă să crească întru noi bucuria de a merge pe calea Evangheliei, decizia de a-o asuma ca busolă de a fi a vieții noastre. Să mergem pe urmele lor, să ne asemănăm credinței și iubirii lor, pentru ca și nădejdea noastră să se îmbrace întru nemurire celestă. Să nu ne lăsăm abătuți de alte interese pământești și trecătoare. Și să ne conducă pe drumul spre împărăția cerurilor Maica Domnului, Împărăteasa care, întru Slava lui Dumnezeu fiind, atrage privirile tuturor Sfinților și Sfintelor din Cerul Cerurilor.
Arhim. Teofan Mada
