În perioada 22.02. – 01.03.2024, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad au desfășurat acțiuni de verificare la angajatorii care desfășoară activități de protecție și gardă pe raza județului Arad.
Acțiunile au vizat în principal verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către acești angajatori și în același timp identificarea cazurilor de încălcare a prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă.
S-a urmărit cu precădere dacă sunt întocmite contracte de individuale de muncă și dacă acestea sunt transmise în termen legal în Registrul General de Evidență al Salariaților, dacă este respectată durata timpului de muncă precum și efectuarea muncii suplimentare, existența evidenței orelor de muncă prestate de salariați, dacă sunt respectate repausurile periodice la care aceștia au dreptul, repausul săptămânal, sărbătorile legale.
De asemenea s-a avut în vedere respectarea prevederilor legale privind munca de noapte și nu în ultimul rând acordarea drepturilor salariale.
Prin urmare, toate acestea au avut ca scop eliminarea neconformităților, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților constatate, cazurile de încălcare gravă a legii fiind sancționate contravențional.
Din cele constatate pe parcursul acțiunilor de control, este cert că a fost obținut rezultatul urmărit, respectiv creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește importanța respectării dispozițiilor legale în domeniul relațiilor de muncă.