În ultimele două săptămâni, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au fost implicați în acțiuni de control la agenții de muncă temporară, la utilizatorii salariaților temporari precum și la beneficiarii serviciilor prestate de către zilieri.
Întrucât activitatea de ,,leasing de personal”, desfășurată de agenții de muncă temporară, prin punerea la dispoziția utilizatorilor români sau străini a lucrătorilor în baza contractelor de muncă temporare, reprezintă un segment important pe piața muncii din România, această acțiune de control a fost imperios necesară, ea desfășurându-se de altfel la nivel național, sub coordonarea Inspecției Muncii.
În aceeași măsură și verificarea activității beneficiarilor serviciilor prestate ocazional de către zilieri s-a dovedit a fi foarte importantă, urmărindu-se respectarea legislației care reglementează această activitate, ținând seama de neconformitățile constatate cu ocazia altor controale, în speță sustragerea beneficiarului de la obligația de a înființa, completa și transmite Registrul electronic de evidență a zilierilor, nerespectarea de către beneficiari a duratei activității ocazionale sau folosirea în mod ilegal a forței de muncă zilieră.
Obiectivele acțiunilor de control au vizat respectarea legislației din domeniul relațiilor de muncă, creșterea gradului de conștientizare cu privire la necesitatea respectării legislației aplicabile, diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă de asemenea din nerespectarea prevederilor legale în domeniul de referință.
S-a urmărit identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, existența contractelor de punere la dispoziție, contractelor de muncă temporară, registrul general de evidență al salariaților, identificarea beneficiarilor care utilizează munca tinerilor și a copiilor fără respectarea legii privind zilierii, cazurile în care beneficiarii uzează de munca zilierilor în condițiile în care se impune încheierea contractului individual de muncă, determinarea beneficiarilor de a respecta obligația de a înființa, de a completa registrul de evidență al zilierilor și de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teritorial de muncă.
Accent a fost pus și pe informarea angajatorilor, beneficiarilor dar și a lucrătorilor, cu privire la consecințele pe care le generează munca fără forme legale, întrucât persoana care prestează muncă ,,la negru” este lipsită de protecție socială, nu poate să-și revendice drepturile, nu are siguranța plății salariului, plata făcându-se în funcție de disponibilitatea angajatorului sau a beneficiarului, după caz.