ITM Arad a verificat stațiile de distribuție a carburanților auto

by Adrian Pavel

Dat fiind faptul că în stațiile de distribuție a carburanților auto sunt comercializate diferite sortimente de benzină, motorină și gaz petrolier lichefiat auto (GPL), precum și recipiente –butelii cu gaz petrolier lichefiat pentru utilizare casnică, extrem de inflamabile și care formează cu aerul amestecuri explozive, în perioada 02 august – 04 august, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat acțiuni de control la angajatorii care desfășoară activități de depozitare și comercializare a carburanților auto.

Acțiunea, desfășurată la nivel național, sub directa coordonare a Inspecției Muncii a avut ca obiectiv principal verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și modul în care sunt respectate cerințele minime pentru respectarea și îmbunătățirea securității și sănătății lucrătorilor, de către acești angajatori.

Pentru identificarea cazurilor de încălcare a prevederilor legale care reglementează securitatea și sănătatea în muncă, inspectorii de muncă au verificat dacă angajatorii au realizat evaluarea riscurilor pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, ținând cont de probabilitatea producerii și persistenței atmosferelor potențial explozive, precum și de probabilitatea prezenței și activării surselor de aprindere și a declanșării incendiului; dacă asigură echipament individual de protecție din materiale care nu produc descărcări electrostatice (ce pot aprinde atmosferele explozive), pentru lucrătorii din cadrul stațiilor de distribuție produse petroliere; de a lua măsuri pentru autorizarea operatorilor GPL.

Angajatorii au fost de asemenea informați despre importanța instruirii lucrătorilor cu privire la protecția împotriva exploziilor și folosirea surselor de foc deschis la locurile de muncă precum și cu privire la importanța existenței semnalizării de securitate și sănătate în muncă, în speță prezența indicatoarelor de avertizare la intrarea în zonele unde pot apărea atmosfere explozive.

În ceea ce privește domeniul relațiilor de muncă, s-a verificat dacă personalul este angajat, dacă s-au transmis în termen legal, contractele individuale de muncă, în registrul general de evidență al salariaților, dacă este respectată durata timpului de lucru și munca suplimentară, dacă sunt respectate repausurile periodice și nu în ultimul rând dacă sunt acordate drepturile salariale.

Atragem din nou atenția factorilor implicați în procesul muncii, că primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, sau fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Reiterăm că luarea tuturor măsurilor de natură să prevină producerea accidentelor la locul de muncă garantează un mediu de lucru sănătos, pentru protejarea vieții, astfel încât pe parcursul zilei de muncă să nu se înregistreze nici un eveniment care să pună în pericol sănătatea, integritatea fizică sau chiar viața angajaților.

Facebook Comments