ITM ARAD A DEPISTAT 216 MUNCITORI CARE LUCRAU FARA ACTE DE ANGAJARE

by Paula Craciun

 

În primele două luni ale anului în curs, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului relaţii de muncă au depistat un număr de 13 angajatori care practicau munca fără forme legale, fiind identificate 216 persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, dintre care 101 au fost femei.

La un număr de 5 agenţi economici din cei 13 au fost identificate nu mai puţin de 199 persoane, din care 99 femei care lucrau fără a avea întocmite contracte individuale de muncă.

Ţinând cont că primirea la muncă a mai mult de 5 persoane – potrivit art. 264 alin. 4 din Codul Muncii – constituie infracţiune, cele 5 cazuri se află în atenţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad – Seviciul de investigare a Fraudelor.

Reamintim pe această cale faptul că munca fără forme legale, implică riscuri atât pentru angajator cât şi pentru angajat

Astfel, pentru angajatoramendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată la muncă fără încheierea unui contract individual de muncă; închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă( art.264 alin.4 din Codul Muncii); imposibilitatea unui control asupra lucrătorului în legătură cu calitatea şi cantitatea muncii. De asemenea, angajatorul nu poate angaja răspunderea civilă şi penală pentru lucrătorii care produc pagube la locul de muncă etc.

Reamintim ceea ce ar trebui să ştie persoanele care lucrează fără forme legaledacă desfăşoară activitate la un angajator fără încheierea unui contract individual de muncă pot fi sancţionate cu amendă de la 500 lei la 1.000 leicontractele individuale de muncă încheiate, se înregistrează de către angajator, în registrul general de evidenţă a salariaţilor, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză; la solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat angajatorul este obligat să îi elibereze acestuia: copii ale documentelor existente în dosarul personal; copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind înscrierile referitoare la persoana sa şi/sau un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, astfel cum rezultă din registrul general de evidenţă şi din dosarul personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării;

Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

Practicarea unei activităţi fără forme legale presupune acceptul celor două părţi, iar dincolo de necunoaşterea  legislaţiei şi reticenţei faţă de reprezentanţii instituţiilor, putem afirma că unul dintre cele mai nocive fenomene de pe piaţa muncii este până la urmă complicitatea dintre lucrătorul la „negru” şi angajator.

 

 

Facebook Comments