In primele patru luni ale acestui an, ITM Arad si-a continuat activitatea de prevenire si control, atat in domeniul relatiilor de munca, cat si in cel al securitatii si sanatatii in munca. Astfel, s-au realizat un numar de 532 de controale la agenti economici din municipiu si judet. In urma acestor controale s-au trasat masuri de remediere si, unde au fost constatate nereguli grave, au fost aplicate si sanctiuni. Astfel, in primele partru luni ale anului s-a stabilit un numar total de 1048 sanctiuni din care 154 amenzi in valoare totala de 605900 lei, restul fiind avertismente. Din valoarea totala a amenzilor aplicate, 260.000 lei sunt doar pentru munca nedeclarata. Ponderea amenzilor este de 15% din numarul total de sanctiuni aplicate, fapt ce denota caracterul in primul rand preventiv al actiunilor de control si, mai apoi, punitiv.
Atragem atentia, din nou, angajatorilor si persoanelor care desfasoara activitati la un angajator fara a avea intocmite forme legale de angajare ca, si in perioada urmatoare, unul dintre cele mai importante obiective ale activitatii ITM Arad va fi identificarea cazurilor de “muncă nedeclarată” si implicit sanctionarea ei conform legislatiei în vigoare.
In ceea ce priveste accidentele de munca, in primele patru luni ale 2018 au fost comunicate un numar de 108 evenimente, din care 43 au fost cercetate de angajatorii la care s-au produs evenimentele si avizate de catre ITM Arad ca fiind accidente de munca sau accidente in afara muncii, restul fiind inca in cercetare si urmand procedura legala.