ISU Arad: Atenție, copii! Nu vă jucați în apropierea căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate!

by Adrian Pavel

 

Având în vedere că în mai puțin de o săptămână, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în două cazuri în care persoane s-au electrocutat la firele de înaltă tensiune, urcându-se pe vagoane, vă atenționăm că vă expuneți unui pericol real de electrocutare, punându-vă viața în pericol.

Firele de înaltă tensiune de deasupra trenurilor transportă curent electric extrem de puternic, suficient pentru a provoca electrocutări fatale. Chiar și fără a atinge direct firele, apropierea de acestea poate fi suficientă pentru a declanșa un arc electric.

Atenție, copii! Nu vă jucați în apropierea căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate! Există pericol de electrocutare!

Atenție, părinți: Aveți grijă de siguranța copiilor!

Vă reamintim că pe data de 01 august, echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a acordat îngrijiri medicale unui tânăr de 19 ani care s-a electrocutat la firele de înaltă tensiune după ce s-a urcat pe un vagon de tren în apropierea localității Ghioroc. Totodată, în seara zilei de miercuri, 07 august 2024, o tânără de 16 ani a primit îngrijiri medicale după ce s-a electrocutat la firele de înaltă tensiune de pe un vagon de tren din municipiul Arad. Ambele persoane au suferit arsuri și au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

Facebook Comments