Israelul rămâne organizatorul ediţiei din 2019 a Eurovision Song Contest

by Dana B.

Israelul rămâne organizatorul ediţiei din 2019 a Eurovision Song Contest, rol care i-a revenit după ce reprezentanta sa, Netta Barzilai, a câştigat competiţia de anul acesta, graţie unui acord financiar încheiat în ultimul moment, potrivit haaretz.com.

Organizatorul Eurovision, European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa, a lansat un ultimatum, cerând Israelului, până marţi, o garanţie de 12 milioane de euro, în cazul în care concursul ar fi anulat.

Oficiul public pentru radio şi televiziune din Israel şi Ministerul de Finanţe din această ţară au fost în conflict în ultimele săptămâni, ameninţându-se reciproc că vor anula concursul, considerat foarte important pentru imaginea acestui stat.

Pentru Israel, organizarea oricărei competiţii artistice şi sportive internaţionale este considerată o victorie în faţa apelurilor la boicot lansate regulat de grupurile pro-palestiniene active în campania Boicot, Anularea investiţiilor, Sancţiuni.

Oficiul pentru radio şi TV solicita fonduri suplimentare pentru a putea plăti garanţia, însă Ministerul israelian de Finanţe insista ca organizaţia să se descurce cu bugetul pe care îl are.

Marţi, Oficiul pentru radio şi TV a anunţat că această criză s-a încheiat şi că va depune garanţia de 12 milioane de euro, care ar trebui să acopere o eventuală anulare a concursului, în cazul unei incapacităţi de organizare, al declanşării unui război, al unei catastrofe naturale.

Deocamdată nu au fost anunţate datele la care vor avea loc semifinalele şi finala Eurovision 2019.

Anul acesta a fost pentru a patra oară când Israelul câştigă concursul Eurovision, câştigătoarea fiind Netta Barzilai, cu piesa „Toy”. Anterior, cel mai recent a fost în 1998, când Dana International a devenit primul artist transgender care câştigă concursul Eurovision. Dana International a mai participat şi în 2011 la această competiţie muzicală, dar nu a reuşit să se califice în finală.

Potrivit presei locale, conflictul financiar s-ar explica prin faptul că premierul Benjamin Netanyahu critică Oficiul pentru radio şi TV, pe care îl acuză că este supus jurnaliştilor de stânga. Premierul israelian nu şi-a ascuns, de altfel, intenţia de a desfiinţa acest organism, care supravieţuieşte reducerilor de subvenţii, pentru a favoriza investiţiile private în media.

Prima ediţie Eurovision a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 63 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments