Îşi revin arădenele, în Liga 3?! Lipova are derby cu timişenii

by Sorin Haut

Etapa precedentă din C4 a fost de coșmar pentru echipele din județul nostru, doar liderul Şoimii Lipova reuşind să smulgă, in extremis, un punct. Urmează însă runda a 19-a, cea a reabilitării pentru arădene, toate având nevoie de puncte.

Derby-ul etapei şi cel mai interesant joc va avea loc vineri, de la ora 15, în județul vecin, unde se vor întâlni formaţiile din Dumbrăviţa şi Lipova, ocupantele locurilor 4 și 1. Despărțite de patru puncte în clasament, ACS Dumbrăvița și Șoimii Lipova țintesc victoria. Pentru „şoimi” nu ar fi rea nici o remiză, doar că se adună punctele pierdute, patru deja în două deplasări accesibile, la Sebiş şi Deva. Iar Reşiţa şi Cugirul stau la pândă şi recuperează încet dar sigur terenul pierdut în tur.

Cermeiul şi Sebişul se înfruntă într-un atractiv duel arădean, programat sâmbătă, de la ora 15. Meci ce a stârnit de-a lungul anilor destule patimi, de referință fiind acel joc în care sebișenii nu au avut ambulanță la stadion, iar Cermeiul – în loc de victorie la “masa verde” – s-a trezit că trebuie să rejoace meciul. Totul ca urmare a victoriei la comisii a celor din Sebiş. Cele două formaţii nu îşi găsesc cadenţa în acest start de retur, astfel că meciul e deschis oricărui rezultat.

Crişul a început slab sezonul de primăvară şi a alunecat serios în ierarhie, aşa că în meciul cu Ghiroda – sâmbătă, ora 15 – are o singură variantă: victoria. Trupa lui „Ştili” Abrudean nu mai are voie să facă paşi greşiţi dacă vrea să se claseze în top la finalul stagiunii, doar că timişenii le-au administrat patru goluri Dumbrăviţei şi Cermeiului, echipe mult mai bine cotate. Pe de altă parte, în deplasare nu s-au descurcat, clacând pe terenul celor de la Galda, 3-0.

Liga a III-a, seria 4, etapa 19:

Unirea Alba Iulia – Cetate Deva

Millenium Giarmata – Metalurgistul Cugir

CSC Dumbrăviţa – Şoimii Lipova

FC Hunedoara – Şcolar Reşiţa

Crişul Chişineu Criş – CSC Ghiroda

Lunca Teuz Cermei – Naţional Sebiş

Industria Galda – CS Ocna Mureş.

Clasament

1.Şoimii Lipova 18 12 3 3 48-23 39

2.Şcolar Reşiţa 18 10 5 3 37-17 35

3.Metal Cugir 18 10 5 3 39-24 35

4.ACS Dumbrăviţa 18 11 2 5 35-29 35

5.Lunca Teuz Cermei 18 11 1 6 32-30 34

6.Chişineu Criş 18 8 6 4 36-21 30

7.Naţional Sebiş 18 8 5 5 32-27 29

8.FC Avrig 18 8 4 6 25-24 28

9.Alba Iulia 18 5 8 5 25-24 23

10.FC Hunedoara 18 6 5 7 30-31 23

11.CSC Ghiroda 18 7 1 10 32-32 22

12.Giarmata 18 6 4 8 25-29 22

13.Industria Galda 18 7 0 11 26-26 21

14.Cetate Deva 18 5 4 9 20-27 19

15.CSM Lugoj 18 1 3 14 13-46 6

16.Ocna Mureş 18 0 2 16 17-62 2

Facebook Comments