IRINA RADU, NOUL PREȘEDINTE-DIRECTOR GENERAL AL TVR

by Dana B.

Parlamentul a ales-o marţi pe Irina Radu în funcţia de preşedinte-director general al TRV cu 304 voturi „pentru” şi 8 „împotrivă”

La vot au participat 230 de deputaţi şi 82 de senatori. Liberalii nu au participat la vot.

Luni, Irina Radu a fost audiată, la propunerea PSD, de comisiile de cultură ale celor două Camere şi a fost votată pentru şefia TVR. Propunerea Consiliului de Administraţie al TVR, Monica Ghiurco, a fost respinsă de comisii.

PNL a contestat votul şi a acuzat PSD de înclăcarea legii SRTV, invocând faptul că preşedintele-director general al postului public de televiziune trebuie ales la propunerea Consiliului de Administraţie. Liberalii au anunţat că vor contesta decizia plenului la Curtea Constituţională.

Liberalii au anunţat în plenul reunit că vor părăsi şedinţa Parlamentului dedicată alegerii Irinei Radu la şefia TVR, afirmând că PNL nu vrea să participe „la un vot ilegal”, iar şedinţa trebuie suspendată din lipsă de cvorum, însă PSD a susţinut că cvorumul va fi determinat la vot.

Liderul grupului PNL, Eugen Nicolaescu, a declarat că liberallii contestă introducerea pe ordinea de zi a raportului comisiilor de cultură privind alegerea Irinei Radu ca preşedinte-director general al SRTV şi că vor părăsi sala.

„Încă de la Birourile permanente reunite, grupurile parlamentare PNL s-au opus introducerii pe ordinea de zi a şedinţei comune a raportului comisiilor de cultură referitor la alegerea preşedintelui SRTV. Am considerat şi considerăm în continuare că este un abuz pe care îl face majoritatea PSD şi o încălcare flagrantă a legii. (…) Logic ar fi fost să se aştepte o hotărâre a CCR şi apoi să se treacă la următoarele proceduri. Aţi anunţat în sală că sunt prezenţi 281 de parlamentari, cvorumul este de 271, parlamentarii PNL sunt 51, vor părăsi sala pentru că nu vor dori să participe la un vot ilegal. Vă atrag atenţia că nu mai aveţi cvorum de şedinţă”, a declarat liderul Grupului PNL Eugen Nicolăescu, în plen.

Deputatul PSD Marian Neacsu a susţinut că cvorumul pentru începerea şedinţei a fost îndeplinit.

„Afirmaţia domnului Nicolăescu este inexactă, am avut cvorum de şedinţă pentru a începe şedinţa. Era necesar pentru începerea şedinţei, celălalt cvorum va fi determinat de strigarea catalogului şi de votul care se va face cu bile”, a declarat deputatul Neacşu.

La rândul său deputatul PNL a afirmat că PSD încalcă Regulamentul şi îi va obliga pe liberali să sesizeze din nou CCR cu privire la „abuzul” PSD.

Şedinţa este prezidată de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Parlamentul s-a reunit pentru alegerea preşedintelui-director general al TVR 

Birourile permenente ale Parlamentul au decis convocarea plenului reunit, marţi,  la ora 10:00, pentru alegerea preşedintelui-director general al TVR, după ce Irina Radu a primit avizul comisiilor reunite de cultură, chiar dacă nu a fost susţinută de CA al TVR, motiv pentru care PNL va absenta.

„La ora 10:00 începe plenul reunit, cu un singur punct pe ordinea de zi, alegerea preşedintelui-director general al TVR. (…) După, liderii de grupurilor parlamentare vor stabili pe baza ordinii de zi aprobate săptămâna trecută dacă se va face şedinţa Camerei şi vor fi numai respingeri după şedinţa de plen reunit”, a declarat secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite.

Întrebat dacă PNL şi-a anunţat intenţia de a participa la vot, Mircovici a afirmat că nu. Liberalii au contestat legalitatea raportului comisiilor de cultură, afirmând că „se pare că va trebui să ne străduim să avem cvorum”.

„Nu, doar nu au fost de acord şi au considerat că raportul comisiilor de cultură a fost făcut ilegal şi au spus că nu a fost semnat şi de secretarul de la Senat. Nu au făcut nicio precizare în legătură cu participarea în mod oficial. Pe surse, se pare că va trebui să ne străduim să avem cvorum”, a răspuns Mircovici.

Surse din PNL au declaratcă liberalii ar urma să absenteze de la şedinţa plenului reunit pentru validarea preşedintelui-director general al TVR, Irina Radu.

Comsiile de cultură ale Parlamentului au dat, luni, aviz negativ Monicăi Ghiurco, propunerea CA pentru funcţia de preşedintelui-director general al TVR, şi s-au pronunţat în favoarea Irinei Radu, chiar dacă aceasta nu a fost susţinută de CA TVR.

Propunerea pentru audirea Irinei Radu în comisiile reunite de marţi a fost făcută de PSD. În semn de protest PNL a părăsit şedinţa comisiilor reunite de cultură.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments