IPJ ARAD ORGANIZEAZĂ SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII

by Florian Popa

În perioada 26 – 30 septembrie a.c., Poliția Română desfășoară, la nivel național, cea de-a unsprezecea ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.

I.P.J. Arad, prin structurile de prevenire a criminalității, organizează şi desfăşoară „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

Activităţile desfăşurate, selectate în baza priorităţilor Poliţiei Române pentru anul 2016, urmăresc sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, precum şi a implicării în activităţi cu caracter preventiv.

În intervalul menţionat, se vor desfăşura activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având alocată o altă temă.

În organizarea şi derularea acestor acţiuni, au fost cooptaţi parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media.

Astfel, în primele două zile din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității, polițiștii arădeni  împreună cu reprezentanți ai Asociației Cetatea Voluntarilor, au desfășurat mai multe activități, în cadrul cărora elevi ai unor unități de învățământ din Arad, au desenat și transmis mesaje cu scop preventiv.

Totodată, în următoarea perioadă, poliţiştii vor participa la dezbateri pe teme de interes (infracţiunile contra patrimoniului, infracţiunile comise cu violenţă și siguranţa rutieră) şi vor avea întâlniri cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, bătrâni, administratori de societăţi comerciale şi de imobile, reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale etc.

Facebook Comments