Pentru evitarea evenimentelor rutiere datorate consumului de alcool, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad recomandă conducătorilor auto: NU VĂ URCAŢI LA VOLAN DACĂ AŢI CONSUMAT BĂUTURI ALCOOLICE!
Consumul de alcool înseamnă diminuarea capacităților senzoriale și motrice.
Un om treaz (cu simțuri agere și odihnit) are un timp de reacție de circa o secundă atunci când vrea să frâneze, în vreme ce, în cazul unui șofer care a consumat alcool, acest timp crește.
La o viteză de 90 de km/h, mașina parcurge circa 25 de metri într-o singură secundă, iar distanța totală de frânare până la oprirea efectivă este de 86 de metri.
Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.
Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier.
Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident rutier creşte exponențial