IOTCU S-A APUCAT DE SCRIS. MAI MARII PDL ARAD SIMT FIORI RECI PE SIRA SPINARII

by Cosmin Mihuta

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, se apucă de scris. Nu de cel devenit deja sport naţional, la DNA, adică de denunţuri, ci de cel clasic. Apropiaţi ai lui Ioţcu susţin că acesta s-a hotărât să scrie o carte. Deocamdată, nu se ştie titlul, dar oricând viitoarea carte s-ar putea numi „15 ani de încrengături în PDL Arad“ sau „Frăţiile din PDL Arad“, având în vedere subiectele care vor fi abordate.

Conform aceloraşi surse, Ioţcu va povesti în viitoarea carte despre felul în care au evoluat, de-a lungul timpului, unii lideri ai PDL-ului de astăzi, despre legăturile politice, dar şi economice dintre membri de vază ai PDL Arad și nu numai, întâmplări din viaţa de partid a ultimilor 15 ani, despre campanii electorale și așa mai departe.

Nu vor fi lăsaţi deoparte proaspătul candidat la preşedinţia CJA, Iustin Cionca, despre care vom afla cum şi-a luat prima maşină, nu vor fi ocolite afacerile soţilor Pistru, ascensiunea lui Ţolea (poate ne scrie și despre căderea personajului), felul în care s-au stabilit candidaţii în ultimii 15 ani, modul în care au ajuns unii membrii PDL Arad în funcţii foarte importante la nivel local şi central şi aşa mai departe. Bineînțeles, nu va lipsi Gheorghe Falcă.

Într-un cuvânt, o carte pe care, credem noi, o aşteptăm cu toţii, mai puţin unii din PDL Arad, care probabil simt fiori reci pe șira spinării, numai la gândul că ar putea ca cineva să facă astfel de dezvăluiri.

Facebook Comments