IOSIF MATULA, PRINTRE CEI MAI IMPORTANTI SPONSORI OFICIALI AI PDL IN 2013

by Sida Voicu

În Monitorul Oficial a apărut lista finanţărilor private ce depăşesc cuantumul a 10 salarii minime brute pe ţară de care a beneficiat PDL în anul 2013. Aceşti bani reprezintă nişte donaţii la vedere pe care diferite persoane fizice sau juridice le pot face partidelor în baza legii 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. Printre numele aflate pe lista persoanelor fizice îl regăsim şi pe europarlamentarul arădean Iosif Matula, se pare unul dintre cei mai importanţi donatori. Matula ar fi donat nu mai puţin de 50.042 lei, în 10 tranşe, cea mai mare fiind de 17.500 lei (aprilie 2013) şi cea mai mică de 1.140 lei (iulie 2013)!  Se pare că europarlamentarii PDL sunt cei mai importanţi donatori persoane fizice pentru PDL, sume apropiate de Iosif Matula virând în conturile democrat-liberale  şi Petru Luhan, Theodor Stolojan sau Marian Jean Marinescu.  Totalul donaţiilor pe ţară provenite de la persoane fizice se ridică la 1.247.900 lei.

Pe lista persoanelor juridice se regăsesc doar patru societăţi comerciale, printre care şi un cabinet de arhitectură din Arad ce aparţine  din informaţiile noastre  lui Gheorghe Seculici, „GS Arhitecture Consulting SRL” cu sediul în Bulevardul Decebal nr.2 (clădirea „Proiectărilor”) . Firma fostului preşedinte PDL Arad a virat în conturile partidului 8000 de lei în două tranşe, ambele în luna iunie.

 

Facebook Comments