Invitat aseară în emisiunea „Glasul Tribunei”, de la TV Arad, Ionuț Popa a vorbit despre primele sale măsuri, de când e director tehnic la UTA. Aflat la cel de-al patrulea său mandat în „alb-roșu”, „Mister” a comandat deja două teste, unul de rezistență și celălalt de forță, iar concluziile sunt pozitive. Pe de altă parte, Popa e puțin îngrijorat de subțirimea lotului, având amintiri cu prea puțini jucători din lotul actual. „Situația este foarte grea, mai grea ca atunci când am preluat-o de la Chirilă. Și atunci au plecat mulți jucători cu experiență și au venit mulți tineri. Pe de-o parte e bine, căci poți trage de ei, îi alergi că doar sunt tineri, dar mai departe depinde și de ei. Doar dacă sunt inteligenți, pot progresa, dacă vor înțelege cum să joace în apărare, în atac, să respecte un plan tactic, să treacă prin etapele de individualizare. Sper să reușim să o scoatem la capăt, singurul obiectiv e salvarea de la retrogradare. Din punctul meu de vedere, am mai avea nevoie de cel puțin 20 de puncte, iar programul este destul de complicat. Felicitări celor care au contribuit la revenirea echipei în Liga 2-a, intenția este să se promoveze la un moment dat, iar eu sper să pot ajuta. De fapt, voi rămâne la UTA și din vară doar dacă se dorește promovarea”, a spus, printre altele, Ionuț Popa.
Botiș și Tisza au dispărut din staff-ul tehnic
„Mister” a vorbit foarte clar și despre staff-ul tehnic, din care Sorin Botiș și Feri Tisza au dispărut „ Când m-au abordat, cei din conducerea clubului și a orașului mi-au cerut să rămână și actuala conducere tehnică, însă Botiș s-a retras la copii. Todea a vrut să facă un pas înapoi, dar l-am convins să rămână, că mai are de învățat. De fapt, toți mai avem de învățat, inclusiv eu. Așadar, mă bazez pe Cristi Todea, Cristi Păcurar și Dan Țapoș și curios este că pe toți trei i-am avut elevi ca și jucători. Din păcate, pe Feri Tisza nu l-am văzut la echipă de când am venit eu. Mi s-a spus că de trei săptămâni nu a mai venit la teren, eu aș fi vrut să fie lângă noi. Deocamdată, am sesizat că avem o echipă destul de subțire în primul rând numeric. A revenit la antrenamente și Stahl, care are probleme la un disc al coloanei, dar i s-a recomandat să reînceapă mișcarea. Decamdată separat, dar sperăm să fie din ce în ce mai bine, căci avem mare nevoie de un fotbalist cu calitățile sale”, a adăugat Popa.
Se revanșează față de UTA
Ionuț Popa a recunoscut că îi este dator UTA-ei: „Cândva am avut și eu nevoie de UTA, prin ea mi-am făcut un nume în anul 1993, când debutam în Divizia A ca principal într-un meci cu Petrolul, acum mă revanșez. Sper doar ca UTA să revină cât mai rapid la Arad, căci este a Aradului. Nu îmi convine deloc că jucăm la Șiria, chiar am discutat mult pe marginea subiectului și le-am pus în vedere să revenim cât se poate de rapid în oraș. Putem juca încă din acest sezon pe Motorul, iar din discuțiile avute, am înțeles că noul stadion va fi gata în septembrie-octombrie anul acesta!”
Relație încordată cu o parte a suporterilor
Directorul tehnic al Bătrânei Doamne a vorbit și despre relația încordată cu o parte a suporterilor și în special cu cei din Suporter Club UTA, care nu sunt deloc încântați de revenirea lui Ionuț Popa. „Fiecare trebuie să își vadă de treabă, ei să susțină echipa, iar eu să îmi fac meseria cât mai bine. Nu e problema mea ce relație au ei cu conducerea clubului. Sunt prieten cu Proca și Colin, așa că din partea mea e totul ok. Dar nu pot accepta, totuși, să fiu jignit de unii suporteri, eu nu am făcut pe nimeni gunoi, zero barat sau om fără caracter. Nicăieri pe unde am antrenat nu am fost atât de jignit!”, a mai spus Ionuț Popa.
Ionuț Popa: „Singurul obiectiv e salvarea de la retrogradare!”
Facebook Comments
previous post