Rezultatele slabe și disponibilitatea lui Ionuț Popa, după despărțirea de ACS Poli, i-au făcut pe cei din conducerea clubului UTA să întărească staff-ul tehnic.
Astfel, noul director tehnic al echipei arădene e nimeni altul decât Ionuț Popa, cel care stopa roș-albii, în sezonul trecut, în drumul spre Liga 1, la barajul dintre Poli și UTA!
Popa nu e prea bine văzut de suporteri, în special după barajul de anul trecut, astfel că e foarte interesant de ce primire va avea parte antrenorul arădean.
Plecată la începutul sezonului cu gândul promovării, UTA se află, acum, în postura rușinoasă de a schimba radical obiectivul, care e salvarea de la retrogradare! Ce vremuri…
”Ținând cont de ultimele rezultate și de situația din clasament, clubul UTA a luat decizia ca echipa tehnică să fie întărită cu un director tehnic, în persoana lui Ionuț Popa. ”Mister” a încheiat un angajament valabil pentru trei luni cu clubul nostru, având ca obiectiv menținerea în Liga a II-a națională”, anunță site-ul clubului UTA.
Altfel, datorită condițiilor meteo nefavorabile, partida amicală împotriva celor de la Gloria Lunca Teuz Cermei, programată pentru sâmbătă, ora 11, pe Șega, nu va mai avea loc. În locul acesteia, Cristian Todea va încheia ciclul săptămânal al roș-albilor cu un antrenament.