Ionuț Badea nu mai este antrenorul UTA-ei, după ce contractul acestuia s-a încheiat la finalul sezonului.
Tehnicianul în vârstă de 46 de ani a preluat echipa arădeană înaintea meciului cu Sepsi Sfântu Gheorghe, prilej cu care a reușit și prima victorie pe banca tehnică. Totuși, locul 11 la finalul sezonului nu avea cum să îi mulțumească pe cei din conducere, astfel că în scurt timp va fi anunțat noul tehnician, Ilie Poenaru.
„Îi mulțumim pentru aportul adus în aceste trei luni și jumătate, după ce a preluat echipa într-un moment greu și a asigurat liniște, stabilitate și continuitate.
Totodată, Ionuț Badea a debutat patru juniori pe prima scenă a fotbalului românesc (Alexandru Pătlăgică, Fabiano Cibi, Denis Hrezdac și Rareș Pop), oferindu-le altor doi (Alexandru Roșca și Darius Iurasciuc) ocazia să facă parte din lotul primei echipe”, se menționează pe site-ul clubului.