Astăzi în ședința CLM, consilierii PNL au dat încă odată dovadă că le pasă de interesele Aradului. De cealaltă parte însă, consilierii PSD au votat împotriva unui proiect de pe ordinea de zi care ar urgenta procedurile de preluare a Cetății, un gest cu totul inexplicabil.
„Ministerul Apărării Naționale ne-a solicitat să întărim protocolul pe care îl avem cu dânșii, printr-un act adițional trimis, astfel încât toate studiile de fezabilitate și DALI-urile pentru Unitatea Militară Gai să primească avizul Ministerului, pe care noi l-am votat azi, exact pentru a reduce timpul din momentul în care Unitatea Militară Gai se va transfera armatei, iar aceasta nu va mai fi nevoită să facă verificările dacă toate condițiile sunt îndeplinite, studiile fiind deja verificate” a declarat consilierul liberal Ionel Bulbuc.
Dacă consilierii PNL și UDMR au votat proiectul prin care se vor reduce procedurile pentru preluarea Cetății, din nou consilierii PSD au votat împotrivă. După aceleași metehne din anii precedenți cu care suntem deja obișnuiți, adică PSD să voteze împotriva intereselor arădenilor, iată că azi aceștia au votat chiar împotriva unui minister care face parte din guvernul PSD-ALDE, adică cel al Apărării.
Președintele ședinței CLM, Ionel Bulbuc consideră că PSD se opune inclusiv ministerului lor: „Am văzut că cei de la PSD s-au opus aprobării acestui proiect, dânșii vor să se grăbească prin eliminarea acestui proiect și ne-au adus aminte că din 2012 până în 2015 aceștia s-au opus ca noi să preluăm Cetatea. Constat că și azi fac la fel, se opun de fapt unei hotărâri de guvern prin care arădenii primesc Cetatea. Suntem în faza în care începem licitațiile pentru realizarea Unității militare din Gai, sperăm ca în doi ani să finalizăm aceste lucrări, apoi în șase luni de zile se va face transferul armatei iar noi avem obligația să terminăm documentațiile pentru Cetate, să le spunem concret ce vom face în această locație, ce perteneri vom avea. După preluarea și intrarea în cetate în zece ani să realizăm marile investiții ce se impun în interiorul cetății” a concluzionat Ionel Bulbuc.
De menționet faptul că biserica din interiorul cetății care are o vechime de peste 200 de ani va fi reabilitată în întregime de Ministerul Culturii.