Ion Crăciunescu, analistul Digi Sport pe probleme de arbitraj, a vorbit despre fazele litigioase de la meciul dintre FCSB și UTA. Acesta e de părere că arădenii au fost dezvantajați la toate fazele cheie ale meciului și se întreabă ce caută un arbitru ca Marian Barbu în Liga 1. „Nu e greu să vezi că a ieșit mingea. Nu ai cum să nu-ți dai seama că mingea e afară, atât timp cât piciorul stâng e și el în afară. E și vina tușierului, și a centralului. Mâna trebuie să fie în mod clar depărtată de corp sau mână este dusă în mod intenționat către minge. Mie mi se pare o mișcare normală a fundașului, nu e penalty. Când îl lovește mingea are mâna destul de aproape de corp. Nu ai cum să dai penalty. Nu ai motive. Pentru ce îi dai? Îl deposedează, rămâne pe loc. Nu-l calcă, toți au zis că-l calcă, dar pune piciorul lângă el. Se zvonește că domnul Goga este în spatele lui Marian Barbu. Nu am probe, deci nu pot să spun concret. Dar nu știu ce calități are acest arbitru pentru Liga 1„, a spus în exclusivitate Ion Crăciunescu la Liga Digisport.
Între timp, UTA a venit cu un comunicat palid şi neinspirat, pentru că în România dacă încerci să fii civilizat şi elegant eşti luat de prost. Au trecut vremurile Baronului Neuman, dar se pare că unii au rămas ancoraţi în timp. După o asemenea hoţie, parcă desprinsă de dinainte de ’89, aşteptam astăzi o poziţie dură din partea clubului arădean. Pentru că nu am mai văzut-o pe UTA umilită de arbitri într-un asemenea hal în ultimii 30 de ani! În schimb, oficialii „Bătrânei Doamne” au pus spre publicare pe contul de facebook un comunicat destul de „moale”, ca să nu spunem mai mult. Sigur că tot ce era de zis a cam spus aseară Laszlo Balint, practic singură „gură de tun” a UTA-ei când e de luat poziţii de forţă, dar e clar că oamenii din conducere sunt cu un pas în spatele evenimentelor, reacţionând greu şi tardiv.