Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, după consultările cu partidele și formațiunile parlamentare, că există un acord pe legislația privind alegerile locale, finanțarea partidelor, alegerile parlamentare și pe votul din diaspora.
„Ca o primă concluzie, pot să spun că există un acord pe trei mari chestiuni: în primul rând până la jumătatea lunii mai să fie adoptate de Parlament și trimise spre promulgare Legea privind alegerilor locale și Legea finanțării partidelor și a campaniilor electorale”, a anunțat șeful statului la Palatul Cotroceni.
El a reafirmat, cu privire la Legea privind finanțarea partidelor, că nu promulgă legi care încalcă principii constituționale sau care au lacune juridice.
„Lucrul bine făcut începe cu legislația temeinic făcută și din perspectivă constituțională și din perspectivă juridică. Știm foarte bine că în ultimii 25 de ani de foarte multe ori legislația prost făcută a dus la stagnare și de multe ori și la ineficiență”, a precizat șeful statului.
Iohannis a menționat că a vorbit la consultări despre corectarea prevederilor care „dau impresia că partidele doresc să-și lase portițe pentru finanțări”, în special cele referitoare la împrumuturile de la persoane fizice, dar și despre necesitatea transparenței și necesitatea existenței unui mecanism de verificare, declarându-se bucuros să constate că partidele politice au fost de acord cu aceste modificări.
El a afirmat că a doua zonă asupra căreia s-a căzut de acord cu partidele și formațiunile parlamentare a fost legislația privind alegerile parlamentare, arătând că s-a convenit ca acest proiect să se finalizeze până la finele acestei sesiuni parlamentare.
Șeful statului a adăugat că în ceea ce privește votul pentru diaspora toate partidele au dat asigurări că există voință politică și că o soluție legislativă va fi adoptată în timp util.
„Nu mi-am ascuns preocuparea cu privire la acest subiect și la întârzierea dezbaterii. Toate partidele astăzi au dat asigurări că există voință politică și că o soluție legislativă va fi adoptată în timp util. Aștept ca stadiul declarativ să fie depășit și vă asigur că voi urmări cu mare atenție ce se întâmplă în continuare în această speță”, a arătat Iohannis.
El afirmat că în ceea ce privește votul prin corespondență ar fi optim ca această soluție să fie adoptată în actuala sesiune parlamentară sau cel târziu undeva până la mijlocul toamnei, indicând că la consultări nu a fost stabilită o dată limită.
Președintele Iohannis a constatat că „încet, dar sigur” cu acest tip de consultare a partidelor și formațiunilor parlamentare se intră în normalitate.
„Cred că este un pas, un nou pas făcut spre alt fel de politică, o politică a normalității. Următorul pas sigur este ca aceste discuții să se și concretizeze în proiecte așteptate și de politicieni și de cetățeni. Pot să spun că în urma discuțiilor de azi am convingerea că ne aflăm pe drumul cel bun”, a spus Iohannis.
Sursa: agerpres.ro