Clubul UTA a anunțat astăzi prima mutare pentru sezonul 2020-2021 al Ligii I. Ioan Hora, care debuta la seniori tocmai în tricoul Bătrânei Doamne – se întâmpla în campionatul 2005-2006 al ligii secunde – se întoarce astăzi în locul pe care îl numește ”a doua casă”. ”Horică vine din perspectiva unui jucător important de Liga I, un jucător de play-off, care știe foarte bine cu ce se mănâncă performanța. Mă bazez foarte mult pe valoarea, experiența și – mai ales – pe caracterul lui. Avem nevoie de plus valoare și de acest criteriu al jucătorului care știe să se integreze foarte repede în grup”, l-a caracterizat antrenorul Laszlo Balint pe cel care i-a fost și coleg de echipă la UTA în anul competițional 2006-2007. Născut pe 21 august 1988, Ioan Adrian Hora a făcut junioratul la CSS Oradea și a venit la UTA în 2005. Trei ani a jucat în echipa roș-albă, apoi a plecat la Gloria Bistrița (doi ani), după care a cunoscut bucuria câștigării unui campionat național, cu CFR Cluj, în 2012.
Doi ani mai târziu a plecat la ASA Târgu Mureș, cu care a promovat și a devenit vicecampion național, iar între 2015 și 2017 a fost echipierul celor de la Pandurii Târgu Jiu (în primul an a fost golgeterul Ligii I, cu 19 goluri). Borna următoare a carierei a fost Turcia. Mai întâi a jucat pentru Konyaspor, cu care a cucerit Cupa și Supercupa Turciei, în 2016-2017. A mai evoluat, în Patria Semilunei, pentru Akhisaspor și Elazigspor. S-a întors în România în 2018, la FCSB, cu care a cucerit Cupa României, iar în ultimul sezon s-a regăsit în tabăra celor de la Gaz Metan Mediaș.
”Îi felicit pe cei din conducere, pe jucători, pentru performanța realizată, e uimitoare și am așteptat-o cu sufletul la gură promovarea UTA-ei în Liga I. Am acceptat această provocare în primul rând cu sufletul și pentru că știu că există în club profesioniști care vor să facă un proiect frumos aici. E ca și cum m-aș întoarce acasă. Aradul e a doua mea casă, aici mi-e o parte din suflet, pentru că la UTA am debutat în fotbalul mare și vreau să dau ceva înapoi din ce mi s-a oferit”, a punctat Ioan Hora la reîntoarcerea la UTA.
”E un transfer important pentru UTA, și-a dat acceptul de o bună perioadă de timp. Au existat și alte opțiuni pentru el, dar a dat dovadă de caracter, și-a dorit să vină aici, e echipa la care a debutat în fotbalul mare și va pune umărul la o performanță pe care și-o doresc toți arădenii”,a subliniat impresarul Bogdan Apostu, și el coleg cu Balint și Hora la UTA în 2006-2007. (uta-arad.ro, foto: Viorel Muscă)