Invitație de nerefuzat, lansată de filarmonica arădeană

by Dana B.

Două cupluri de îndrăgostiţi, un cinic celibatar, o servitoare frivolă şi un pariu pus pe virtuţile  feminine,  sunt “ingredientele”  celei de a treia  şi ultimei dintre capodoperele ieşite sub semnătura comună Wolfgang Amadeus  Mozart – Lorenzo Da Ponte,  Così fan tutte, prezentată pentru prima oară la Burgtheater din Viena, la 26 ianuarie 1790. O muzică mai sofisticată decât oricare alta scrisă de Mozart, suprapusă perfect peste ideile unitare ale lui Da Ponte, impune nota de excelenţă a celei mai camerale dintre operele genialului compozitor, reprezentată de numărul ei de debut, în cea de a doua seară simfonică a lunii decembrie.

Uvertura celebrei opere buffe  pregăteşte  la modul ideal audiţia Concertului în sol major pentru flaut şi orchestră  K. 313, prima partitură mozartiană dedicată  în 1777 celui mai suplu dintre  instrumentele  de suflat ale orchestrei simfonice, interpretată  în această seară de flautistul  italian, Lorenzo D’Antò.

Unei prime părţi mozartiene îi urmează un romantic poem al mării – The Sea Poem – o partitură inspirată acum, la început de secol XXI, de povestiri şi întâmplări piratereşti, de nostalgiile, culorile şi parfumurile insulei Capri, locul de provenienţă al lui Antonio D’Antò, cel care semnează o impresionantă călătorie imaginară, pe apele mărilor dar şi în străfundurile sufletului omenesc. Antonio D’Antò este deopotrivă dirijorul programului simfonic al serii de 8 decembrie, de la ora 19.00,  din Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr. 19, o audiţie provocatoare, plină de romantism, de aventură, de insolit.

FILARMONICA DE STAT ARAD

Stagiunea 2016-2017

Joi, 8 decembrie 2016 ora 19.00

Sala Cercului Militar, B-dul Decebal nr. 19

CONCERT SIMFONIC

Dirijor ANTONIO D’ANTÒ

Solist LORENZO D’ANTÒ

Program

Wolfgang Amadeus Mozart  – Uvertura la opera Così fan tutte K.588

Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul pentru flaut şi orchestră în sol major K. 313

Antonio D’Antò – The Sea Poem (Poemul mării)

Portret – Antonio  D’Antò

Născut  la Capri, Antonio  D’Antò a obţinut diplome în compoziţie, pian şi dirijat  de orchestră, predă armonie, compoziţie, instrumentaţie şi orchestraţie la Conservatorul Licinio Refice din Frosinone şi alternează  activitatea de compozitor cu aceea de dirijor şi pianist.

A semnat până acum 137 de lucrări pentru distribuţii şi ansambluri diverse, compoziţiile lui fiind interpretate în Italia dar şi peste hotare, de solişti şi orchestre prestigioase  – orchestra simfonică a RTV Slovena din Ljubljana, orchestra simfonică din Cali (Columbia), Orchestra di Roma e del Lazio, orchestra din Avignon, orchestra Filarmonicii din Iaşi – în locaţii concertistice importante, precum Universitatea din Miami, Teatro Regio – Torino, Assisi, Colorado Springs, Spoleto etc.

A dirijat orchestra simfonică a Conservatorului Licinio Refice din Frosinonne, la Auditorium Parco della Musica din Roma, într-un episod din La storia siamo noi – RAI – STORIA, sub direcţia lui Giovanni Minoli.

A fost directorul artistic şi muzical al orchestrei Goffredo Petrassi.

În anii 2012 şi 2013 a fost invitat la Beijing, Nanchang şi alte oraşe importante ale Chinei, cu un proiect Turandot, în cadrul schimbului cultural  italiano-chinez. La 2 Ianuarie 2016 a dirijat  la Teatrul Umberto Giordano din Foggia concertul de Anul Nou, cu un program vocal simfonic de mare succes. A susţinut cursuri de măiestrie la Universitatea din Myongju  şi un concert la Auditoriumul Radiodifuziunii din Seul.

Între anii 2007 şi 2013  a fost directorul Conservatorului Licinio Refice din Frosinone, în 2013, MIUR l-a numit expert în cadrul  unei comisii pentru moşteniri culturale la Conservatorul San Pietro a Majella din Napoli şi în acelaşi an a primit titlul de cavaler din partea Republicii Italiene.

Din anul 2015 se află pe lista de experţi ai AFAM – ANVUR.

 

Portret – Lorenzo D’Antò

 Lorenzo D’Antò a absolvit flautul la Conservatorul Licino Refice din Frosinone, iar în prezent se află în ultimul an al cursului de specializare din cadrul Conservatorului Santa Cecilia din Roma, sub îndrumarea maestrului Franz Albanese.

A urmat numeroase cursuri de măiestrie cu Andrea Oliva (prim flautist al Academiei Santa Cecilia din Roma) şi Marco Zoni (prim flautist la Teatro alla Scala din Milano).

Încă  din  primii ani de studii a câştigat premiul I în cadrul concursurilor  pentru flaut  sau   pentru duo cameral şi a susţinut  recitaluri şi concerte.

Din anul 2014 este prim flautist al Orchestrei Internaţionale din Roma, alături de care abordează un repertoriu  divers, în locaţii importante, precum Auditorium Parco della Musica din Roma  sau Teatro Italia din Roma. A realizat înregistrări în Auditorium Ennio Morricone  din Roma şi un CD în colaborare cu casa de discuri Brilliant.

 

 

 

Facebook Comments