Hristos a înviat! De sfintele Paști răsună această veste: „Domnul a înviat cu adevărat!”. Acum Hristos însuși este Cel care ne vorbește: „Nu voi muri – proclamă – voi rămâne viu”. Păcătoșilor le spune: „Primiți iertarea păcatelor. Eu sunt, de fapt, iertarea voastră”. Și tuturor le repetă: „Eu sunt Paștele mântuirii, Mielul jertfit pentru voi, Eu sunt răscumpărarea voastră, Eu sunt viața voastră, Eu sunt învierea voastră, Eu sunt lumina voastră, Eu sunt mântuirea voastră, Eu sunt împăratul vostru. Eu vi-L voi arăta pe Tatăl”. Astfel se exprimă un scriitor din secolul al II-lea, Meliton de Sardes, interpretând cu realism cuvintele și gândul Celui Înviat (Despre Paști 102-103).
În cuvântarea Sa de rămas bun, Iisus a vestit ucenicilor moartea şi învierea Sa iminentă cu o frază tainică: „Mă duc şi voi veni la voi” (Ioan 14,28). Moartea este o plecare. Chiar dacă trupul răposatului mai rămâne – el personal a plecat spre necunoscut şi noi nu-l putem urma (cf. Ioan 13,36). Dar în cazul lui Iisus există o noutate ontologică, unică ce schimbă lumea. În moartea noastră plecarea este un lucru definitiv, nu există întoarcere. În schimb Iisus spune despre moartea Sa: „Merg şi vin la voi”. Tocmai plecând El vine. Plecarea Sa inaugurează un mod cu totul nou şi mai mare al prezenţei Sale. Cu moartea Sa Iisus Hristos intră în iubirea Tatălui. Moartea Sa este un act de iubire. Însă iubirea este nemuritoare. Pentru aceasta plecarea Sa se transformă într-o nouă venire, într-o formă de prezenţă care ajunge mai mult în profunzime şi nu se mai termină. În viaţa Sa pământească Iisus, ca noi toţi, era legat de condiţiile externe ale existenţei trupeşti: de un loc determinat şi de un timp determinat. Corporalitatea pune limite existenţei noastre. Nu putem fi în acelaşi timp în două locuri diferite. Timpul nostru este destinat să se termine. Şi între eu şi tu există zidul alterităţii. Desigur, în iubire într-un fel putem intra în existenţa celuilalt. Totuşi rămâne bariera de netrecut a faptului de a fi diferiţi. În schimb Iisus, care acum prin actul iubirii este total transfigurat, este liber de aceste bariere şi limite. El este în măsură să treacă nu numai prin uşile exterioare închise, aşa cum ne relatează Evangheliile (cf. Ioan 20,19). Poate trece prin uşa interioară dintre eu şi tu, uşa închisă dintre ieri şi astăzi, dintre trecut şi ziua de mâine. Atunci când, în ziua intrării Sale solemne în Ierusalim, un grup de greci ceruse să-L vadă, Iisus a răspuns cu parabola bobului de grâu care, pentru a aduce mult rod, trebuie să treacă prin moarte. Cu aceasta a prezis propriul destin: atunci nu voia să vorbească pur şi simplu cu grecul acesta sau acela timp de câteva minute. Prin Crucea Sa, prin plecarea Sa, prin moartea Sa asemenea bobului de grâu, va ajunge cu adevărat la greci și la toți oamenii din lume, aşa încât ei să-L poată vedea şi atinge în credinţă. Plecarea Sa devine o venire în modul universal al prezenţei Celui Înviat, în care El este prezent ieri, astăzi şi în veci; în care cuprinde toate timpurile şi toate locurile. Acum poate să treacă şi de zidul alterităţii care separă eu-l de tu. Asta s-a întâmplat cu Pavel, care descrie procesul convertirii sale şi al Botezului său cu cuvintele: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2,20). Prin venirea Celui Înviat, Pavel a obţinut o identitate nouă. Eu-l său închis s-a deschis. Acum trăieşte în comuniune cu Iisus Hristos, în marele eu al credincioşilor care au devenit – aşa cum defineşte el toate acestea – „una în Hristos” (Gal. 3,28).
Aceasta este bucuria pascală: suntem liberi. Prin învierea lui Iisus iubirea s-a dovedit mai tare decât moartea, mai puternică decât răul. Iubirea L-a făcut să coboare la iad şi este în acelaşi timp forţa cu care El urcă, forţa prin intermediul căreia ne duce cu Sine. Uniţi cu iubirea Sa, purtaţi pe aripile iubirii, ca persoane care iubesc să coborâm împreună cu El în tenebrele lumii, ştiind că tocmai în acest fel urcăm împreună cu El. Să ne rugăm aşadar în noaptea învierii: „Doamne, arată şi astăzi că iubirea este mai tare decât ura, că este mai tare decât moartea. Coboară şi în nopţile şi în abisurile timpului nostru modern şi ia-i de mână pe cei care aşteaptă. Du-i la lumină! Fii cu mine şi în nopţile mele întunecate şi condu-mă afară! Ajută-mă, ajută-mă să cobor împreună cu Tine în întunericul celor care sunt în aşteptare, care strigă dintru adâncuri către Tine! Ajută-ne să ducem lumina Ta! Ajută-ne să ajungem la „da”-ul iubirii care ne face să coborâm şi chiar în acest fel să urcăm împreună cu Tine! Amin.
Arhim. Teofan Mada
