Camera de Comerţ şi Industrie Germano-Română, AHK România, organizează la fiecare început de an o întâlnire eveniment, la care sunt invitaţi toţi cei peste 590 de membri, dar şi cu membri ai celor opt cluburi economice germane care activează în România şi care îi reunesc pe cei mai importanţi investitori germani. Întâlnirea anuală eveniment are câte o temă, anul acesta fiind aleasă „unitate în comunitate”. AHK România este un organizată ca un ONG şi reprezintă interesele firmelor germane şi româneşti în schimburile economice dintre cele două ţări. Invitatul special al întâlnirii din acest an organizată de AHK România a fost preşedintele României, Klaus Iohannis.
Clubul româno-german DRW Arad a fost reprezentat de preşedintele Waldemar Steimer, Bernd Bose, Jurgen Schunn şi de Lolita Mallinger.
Întâlnirea anuală a fost şi o ocazie de a se pune în discuţie şi analiză interesele investitorilor germani în România, dar şi intenţia acestora de a se implica efectiv în viaţa socială românească.
Preşedintele Clubului româno-german DRW Arad, Waldemar Steimer ne-a declarat că „investitorii germani din România îşi propun să înainteze spre studiu parlamentarilor români un proiect legislativ pentru dezvoltarea economiei româneşti”.
„Pe de altă parte, – ne-a mai declarat Waldemar Steimer – cluburile româno- germane îşi doresc o revizuire a propunerii legislative privind activitatea organizaţiilor neguvernamentale din România, întrucât în forma actuală a propunerii activitatea acestora va fi profund afectată”.
Cluburile economice româno-germane, care vor mai avea o întâlnire de lucru la Braşov în luna februarie, vor mai face o propunere legislativă pentru înfiinţarea învăţământului dual pentru pregătire profesională, deoarece piaţa forţei de muncă din România este tot mai precară în domeniul pregătirii profesionale a viitorilor angajaţi.