Volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 919,45 milioane de euro în 2021, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, potrivit unui studiu realizat de o companie de consultanţă imobiliară, scrie agerpres.ro.
„Anul 2021 a fost un an excelent pe piaţa investiţiilor imobiliare din România, cu un total de 919,45 milioane de euro, în condiţiile în care în anul 2020 s-au realizat tranzacţii de 884,6 milioane euro, iar în 2019 de 714,2 milioane euro. În topul segmentelor de piaţă pentru care şi-au arătat interes investitorii, în 2021, pe primul loc se situează clădirile cu destinaţie de birouri, pe locul doi segmentul industrial, pe locul trei retailul (malluri şi centre comerciale), pe locul patru domeniul hotelier şi pe ultimul loc sectorul public” a declarat Nicolae Ciobanu, Managing Partner- Head of Advisory Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate.
Totodată, piaţa închirierilor de birouri noi a avansat în 2021 cu 32%, comparativ cu 2020, în Bucureşti.
Chiriaşii de birouri au semnat contracte noi pentru aproximativ 19.000 de angajaţi, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim.
Astfel, în 2021 s-au realizat tranzacţii de birouri noi, „net take up” (fără a include reînnoirile de contracte) care totalizează 187.896 mp, cu 32% mai multe decât anul trecut, în ciuda restricţiilor sanitare, cauzate de pandemie.
În ultimele trei luni ale anului trecut, s-au tranzacţionat spaţii de birouri noi, care totalizează 41.725 mp, şi s-au reînnoit contracte de închiriere care cumulează o suprafaţă aproape egală, de 42.252 mp. Conform studiului, în trimestrul IV s-au dau în folosinţă patru clădiri de birouri cu spaţii de clasă A, cu o suprafaţă totală de 91.900 mp.
„Una dintre aceste clădiri premium se află în zona ultracentrală: Dacia One, cu o suprafaţă totală de 15.000 mp, iar cealaltă cladire Miro Offices se afla în zona de nord având o suprafaţă închiriabilă de 22.900 mp. Proiectul Dacia One este închiriat 100%, încă de la deschidere, iar Miro mai are disponibile doar circa 4.000 mp (mai puţin de 20% din totalul spaţiilor)”, se menţionează în comunicat.
Tot la sfârşitul anului s-au livrat şi două clădiri în zona de centru-vest: prima fază din proiectul One Cotroceni Park din apropierea staţiei de metrou Răzoare, cu spaţii care au o suprafaţă de 46.000 mp şi un proiect de mai mici dimensiuni, Politehnica Tower, de 8.000 mp. Cu aceste clădiri noi, stocul modern de spaţii de birouri se ridică astfel la o suprafaţă totală de 3.947.000 mp, la începutul acestui an, potrivit monitorizării Fortim T.A, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate.
Gradul de neocupare a crescut uşor în ultimul trimestru din 2021, la 12,68% (de la 12,41% cât a fost în trimestrul trei din 2021).
Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate în România, este o companie de consultanţă imobiliară fondată în anul 2002 şi din decembrie 2020 este controlată de către Costin Nistor, Bogdan Cange şi Nicolae Ciobanu. Compania oferă servicii de consultanţă imobiliară pe segmentul de birouri, retail, industrial & logistică, evaluări, capital markets, research, dar şi servicii de Property Management şi Project Management.
Investiţiile imobiliare au trecut de 900 milioane de euro în 2021 şi au crescut cu 4% faţă de 2020
Facebook Comments