Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad (SCJUA) s-a întrunit astăzi la Consiliul Judeţean. Pe ordinea de zi a fost aprobarea măsurilor de dezvoltare a activităţii spitalului cu privire la îmbunătăţirea serviciilor spitaliceşti în domeniul medicinii cardiovasculare.
Ideea principală pusă în dezbatere este dezvoltarea serviciilor medicale oferite de SCJUA, pentru că ele creează venituri suplimentare. „Să ne străduim ca serviciile să nu fie depăşite, ca arădenii să nu îşi dorească să se trateze în alte judeţe sau în alte state” – a fost tema de deschidere a şedinţei. „Trebuie să avem în vedere şi pe arădenii care nu îşi permit să îşi plătească tratamente în clinici private. Ne referim la Cardiologie, fiindcă, din analizele noastre este una dintre cele mai solicitate. În plus, pentru alte secţii (Oncologie, Obstetrică-Ginecologie, Infecţioase, Psihiatrie) am aplicat pentru proiecte de finanţare naţionale sau europene. Şi pentru cardiologie vizăm o finanţare de un milion de euro din fonduri europene transfrontaliere”, a declarat Iustin Cionca.
Direcţiile prioritare de acţiune pentru modernizarea secţiei de cardiologie sunt:
- Reabilitarea Unităţii de Supraveghere şi Tratament Avansat al pacienţilor cardiaci critici;
- Compartimentul de Cardiologie Intervenţională şi Laboratorul de Cardiologie Intervenţională;
- Reabilitarea Compartimentului de Spitalizare Zi;
- Reabilitarea Compartimentului de Recuperare Cardiovasculară;
Directorul Casei de Asigurări de Sănătate, Dr. Gheorghe Domşa, a insistat că Spitalul Judeţean trebuie să intre în Programul Naţional de Finanţare, prin crearea în structura spitalului, a Laboratorului de Chirurgie Intervenţională.
S-a pus inclusiv problema concurenţei cu Timişoara şi Ungaria, care ar trebui să determine SCJUA să ofere servicii de calitate mult mai bune decât în prezent.