Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a desfăşurat în zilele de 8 şi 9 mai 2018 o acţiune de investigaţii arheologice în Cimitirul Pomenirea din Arad. Acţiunea a urmărit căutarea, deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti a 10 persoane, care au fost condamnate şi executate prin împuşcare la 1 septembrie 1958.
În cursul anului 1955, mai multe persoane de etnie maghiară şi română au pus bazele unei organizaţii clandestine de tip laburist-creştin, concretizată într-un partid politic, numit Partidul Muncitoresc Creştin. Conform documentelor Securităţii, scopul invocat al acestei mişcări politice anticomuniste a fost declanşarea unei lovituri de stat pentru răsturnarea ordinii sociale şi reinstaurarea vechiului regim politic. Organizaţia a avut un program ideologic concretizat într-un manifest de partid, care a fost conceput şi redactat de către Szoboszlay Aladar, un preot catolic născut la Timişoara dar legat de zona Aradului unde a slujit în câteva parohii. Szoboszlay a fost liderul recunoscut al acestei formaţiunii politice, care, alături de alte persoane de încredere, a reuşit să adune mulţi aderenţi ce s-au organizat în grupuri subversive în mai multe zone din ţară.
În programul Partidului Muncitoresc Creştin se acredita ideea creării unui stat confederal româno-maghiar şi chiar paneuropean, fiind propusă o structură de guvernământ bazată pe nişte principii de funcţionare ce urmau să conducă la rezolvarea diferendelor istorice româno-maghiare. Între alte deziderate ale programului, se regăseşte ideea întroducerii sistemului pluripartidist în viaţa politică a ţării şi organizarea societăţii după nişte principii care nu aparţineau nici comunismului şi nici capitalismului.
Promovarea acestor teorii au condus ulterior, după descoperirea organizaţiei, la acuzaţii grave din partea Securităţii, susţinându-se că s-a militat pentru ştirbirea suveranităţii ţării şi subminarea regimul popular, atentându-se la cuceririle revoluţionare ale poporului român.
Activităţile planificate ale membrilor partidului au urmărit o colaborare cu anumite grupări şi persoane din Ungaria, care au fost implicate în pregătirea şi declanşarea Revoluţiei maghiare din octombrie 1956 împotriva dictaturii bolşevice şi a ocupaţiei sovietice.
După înăbuşirea revoltei populare din Ungaria, organizaţia şi-a sistat în mare parte activitatea, însă Securitatea aflase deja de existenţa formaţiunii. Cercetările efectuate au condus la destructurarea organizaţiei, însă arestările celor implicaţi au început abia în toamna anului 1957, în curs de câteva luni fiind reţinute şi încarcerate aproape 200 de persoane.
După terminarea anchetei, Securitatea a trimis în judecată un număr de 57 de persoane. Procesul a început în 17 aprilie 1958 la Timişoara, în faţa Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj. Instanţa a hotărât prin sentinţa nr. 719 din 30 mai 1958 condamnarea a 10 persoane la pedeapsa capitală, ceilalţi 47 de membri ai lotului fiind condamnaţi la pedepse cu închisoarea. Pentru condamnaţii la moarte, acuzaţia principală a fost de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R. Identitatea acestor persoane este următoarea:
Szoboszlay Aladar (n. 18 ian. 1925, Timişoara), Huszar Iosif (n. 9 mart. 1913, Viena-Austria), Konya Ştefan (n. 4 ian. 1915, Gheorgheni, jud. Harghita), Lukacs Ştefan (n. 20 febr. 1920, Pecica, jud. Arad), Tamas Imre (n. 7 sept. 1907, Iscroni, oraş Aninoasa, jud. Hunedoara), Tamas Dezideriu (n. 16 mai 1901, Bărbătenii de Jos, oraş Lupeni, jud. Hunedoara), Orban Ştefan (n. 20 aug. 1900, Păuleni-Ciuc, jud. Harghita), Orban Carol (n. 6 iul. 1888, Mădăraş, jud. Harghita), Abraham Arpad (n. 16 febr. 1914, Bixad, jud. Covasna), Fîntînaru Alexandru (n. 25 mart. 1895, Semlac, jud. Arad).
Toţi condamnaţii au depus recurs împotriva sentinţei la Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar. Prin decizia nr. 206 din 24 iulie 1958, instanţa supremă a păstrat sentinţa primei instanţe, care a rămas definitivă. Condamnaţii la moarte au înaintat apoi cereri individuale de graţiere către Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R.P.R., care au fost respinse în şedinţa din 22 august 1958.
Întregul lot de inculpaţi a fost încarcerat la Penitenciarul din Arad în ziua de 24 aprilie 1958. Cei condamnaţi la moarte au rămas aici până înainte de punerea în practică a sentinţei, când au fost ridicaţi de către delegaţii Regionalei de Securitate Timişoara. Din conţinutul proceselor verbale de execuţie, rezultă că îndeplinirea sentinţei s-a făcut în noaptea zilei de 1 septembrie 1958, oamenii fiind ucişi prin împuşcare într-un loc neprecizat. După execuţie, trupurile morţilor au fost predate comandantului Penitenciarului Timişoara pentru a dispune înhumarea lor.
După căderea oficială a regimului comunist, rudele şi urmaşii celor executaţi au început să facă demersuri pe la diferite instituţii ale statului pentru a putea afla locul unde au fost îngropaţi morţii. În anul 2007, Szabo Emilne Alexandra, sora lui Szoboszlay Aladar, a solicitat revizuirea sentinţei 719 din 30 mai 1958. Cauza a fost judecată la Curtea de Apel din Cluj, care, prin sentinţa nr. 54 din 13 mai 2010, a anulat sentinţa din 1958, achitându-i pe toţi cei 57 de condamnaţi.
Despre locul unde au fost îngropaţi morţii, de-a lungul timpului au existat mai multe păreri după care înhumarea s-ar fi făcut la Jilava, undeva în zona Aradului sau în Timişoara. Varianta cea mai plauzibilă susţine că trupurile victimelor au fost înhumate într-o groapă comună, săpată undeva în cimitirul Pomenirea din Arad. Aceasta se bazează pe mărturia unui fost ofiţer de Miliţie care, cu mulţi ani în urmă, a indicat unei cunoştinţe zona unde s-ar afla mormântul. Informaţia, preluată prin două surse intermediare, a fost adusă la cunoştinţa IICCMER în cursul anului 2017.
În vara anului trecut, o firmă din Ungaria specializată în prospecţiuni geofizice a realizat o scanare a terenului cu un aparat georadar, fiind vizată o parcelă a cimitirului unde se presupune că s-ar afla mormântul comun, terenul respectiv fiind ocupat în prezent doar de câteva morminte răzleţe marcate la suprafaţă. Măsurătorile înregistrate au depistat anumite anomalii în structura solului în trei locuri situate la distanţe apropiate între ele. În raportul tehnic acestea au fost marcate şi cotate dimensional într-un plan de zonă, fiind ierarhizate pe o scară a probabilităţilor. Suprafeţele indicate drept posibile gropi de mormânt prezentau toate forme dreptunghiulare, suprafaţa însumată a acestora fiind de 38,99 mp.
Intervenţia arheologică s-a desfăşurat în cursul zilelor de 8-9 mai şi a constat în verificarea celor trei suprafeţe indicate în raport. Pentru siguranţă, fiecare cadru de posibilă groapă a fost încadrat într-un cadru de săpătură mult mai larg, pentru a putea avea o vizibilitate clară a diferenţelor de sol în cazul prezenţei gropii de înhumare. Lucrarea a fost executată mecanizat şi a constat în decopertarea solului vegetal, răzuiri în straturi succesive şi practicarea excavaţiilor de profunzime până la atingerea unor adâncimi maxime de -1,30 metri în anumite locuri. Suprafaţa însumată a celor trei unităţi de săpătură executate a fost de 142,43 mp. Nicăieri în suprafeţele verificate, care au înglobat amplasamentele indicate de cercetarea georadar, nu a fost sesizată prezenţa sau urmele gropii comune care adăposteşte osemintele victimelor.
IICCMER a sesizat în prealabil Parchetul Militar Teritorial Timişoara în privinţa acestui caz, iar această instituţie a statului a deschis un dosar de cercetare penală în cauză. Cercetările judiciare vor fi în măsură să poată pătrunde în multe din problemele necunoscute ale acestui caz, inaccesibile în prezent cercetării istorice. Descoperirea unor documente de arhivă sau chiar a unor martori în viaţă care au fost implicaţi în evenimente, ar putea conduce la obţinerea unor noi informaţii care să permită localizarea mormântului comun. Pentru IICCMER, cazul rămâne în continuare deschis.
Cercetările au fost efectuate de echipa arheologică a institutului, alcătuită din specialişti angajaţi şi colaboratori. Acţiunea s-a desfăşurat în colaborare cu Televiziunea Română şi a fost sprijinită în plan tehnic şi logistic de Primăria municipiului Arad şi Complexul Muzeal Arad.
