INVENȚIA A CINCI LICEENI ROMÂNI VA AJUTA NEVĂZĂTORII SĂ SE DEPLASEZE

by Dana B.

Sunt la vârsta la care ceilalţi tineri se joacă pe computer sau ies cu prietenii. Ei însă s-au încăpăţânat să arate că entuziasmul vârstei poate fi folosit şi pentru a face bine. E povestea a cinci elevi, de 17 ani, care au reuşit să transpună lumea în sunete. Au inventat o pereche de ochelari pentru persoanele nevăzătoare. Dispozitivul le permite oamenilor cu deficienţe de vedere să detecteze obstacolele care le ies în cale şi să se ferească de ele, singuri.

George „vede” lumea din jurul său prin sunete. Doar aşa poate să treacă peste capcanele care îi ies în faţă la fiecare pas. Iar fiecare drum pe care reuşeşte să-l parcurgă e o mică victorie. Pentru George – ochelarii sunt altfel. Sunt modul în care el poate să audă lumea.

George nu a avut până acum această libertate. A depins şi depinde de mama, care face eforturi uriaşe să fie tot timpul lângă el.

Ochelarii pentru nevăzători pe care îi foloseste George sunt invenţia a cinci tineri liceeni entuziaşti. Ochelarii pe care i-au creat sunt o poartă către lume pentru nevăzători.

Ochelarii sunt, deocamată, un prototip. Micii inventatori promit însă să duca proiectul mai departe.

Cei cinci tineri care au inventat ochelarii sunt toţi elevi ai unor licee din Capitală. Munca lor a fost premiată peste hotare. De anul viitor, ochelarii speciali vor fi puşi în vânzare, la un preţ de aproximativ 400 de euro.

 

Sursa: stiri.tvr.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate