”Învață din viață!”, la Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad

by Dana B.

De două zile, la Arad se caută și se oferă experiențe teatrale de tot felul. Și asta pentru că, în ultimii ani, fenomenul teatral a devenit un instrument extrem de personal de a oferi emoție, zâmbete, fenomen ce mai deunăzi era închistat în tehnici și metode.La Arad vă prezentăm un festival de teatru nou, un festival al spectacolelor-experiență.

Reamintim că îndemnul nostru și focusul ediției a 6-a a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad este Înv(i)ață! Teatrul se schimbă, fenomenul teatral capătă noi forme, noi sensuri, iar succesul sau eșecul său depind de public. Așa că, îi invităm pe cei cărora nu le e frică de noi experiențe și altfel de experimente să învețe din viețile altora, transpuse în cele 22 de spectacole ale festivalului.

8 (opt) spectacole fac parte din focusul Înv(i)ață, al experiențelor și experimentelor:OMG! – Organisme Modificate Genetic, un spectacol de Ioana Păun, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe; Pe jumătate cântec de / regia Crista Bilciu, Teatrul Odeon București; M.I.S.A Părut de Alexa Băcanu, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, Compania Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca;Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu, regia Leta Popescu, Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”; Rovegan de / regia Catinca Drăgănescu, Asociația Arena & Centrul de Teatru Educațional Replika București;  Familia fără zahăr de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, Teatrul Mic București & Centrul de Teatru Educațional Replika; Öröm és boldogság / Bucurie și fericire de Székely Csaba, regia Andi Gherghe, Teatru 3G Târgu Mureș;90, scenariu colectiv, regia și dramaturgia David Schwartz, Asociația O2G& Macaz Teatru Coop București.

 În următoarele 3 zile la Arad vor ajunge 7 (șapte) trupe din 4 (patru) orașe: Teatrul ACT București, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul Avangardia București, Teatrul Odeon București, Teatrul Municipal Baia Mare,Teatrul Excelsior București și Compania Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca.

Ziua de luni, 14 mai, debutează în forță alături de Marcel Iureș și Florin Piersic Jr., pe care îi puteți vedea începând cu ora 19.00, la Sala Mare, în cea mai nouă producție a teatrului de pe Calea Victoriei din București, Teatrul ACT. Un spectacol care merge până în back stage și scoate la iveală tensiunile dintre două generaţii de actori: Stage Dogs – inspirat de ”A Life In The Theatre” de David Mamet –  în regia lui Florin Piersic Jr.

De la ora 21.00, pe scena Sălii Studio urcă trupa teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe cu spectacolul OMG! – Organisme Modificate Genetic. Regizoarea Ioana Păun alături de scenografulCătălin Rulea și de actorii Elena Popa, Paula Rotar, Costi Apostol, Sebastian Marina, Alexandrina Ioana Costea, Fatma Mohamed și Abdel Fatahou re-crează un spectacol care „te lovește peste față cu un adevăr frust despre deruta generală a lumii în care trăim, despre degradarea lăuntrică a ființelor umane și despre interesele de tot felul care fac milioane de victime nevinovate”. (Mirela Cara, Observatorul de Covasna)

Marți, 15 mai, trec pragul FITN6 Teatrul Avangardia cu Marius Manole și Șerban Pavlu, într-un spectacol plin de emoție, care ne vorbește despre Prietenie. Politică. Corupție. Loialitate. Demnitate, textul și regia Ignasi Vidal, la ora 19.00, la Sala Mare. „Un spectacol deosebit despre… noi. (…) Emoție la superlativ.” (Ileana Lucaciu – BlogulSpectactor)

De la ora 21.00 la Sala Studio, actrița Anda Saltelechi poate fi văzută într-un one woman show premiat la multe festivaluri de teatru din țară. Producție a Teatrului Odeon din București, în regia Cristei Bilciu, Pe jumătate cântec este o poveste despre ratare, despre ce se întâmplă atunci când nu ai curajul să îţi urmezi visele şi te încurci în propria ta viaţă, ca într-o haină cu câteva numere prea mare. Este o poveste din care se poate învăța. Așadar, Înv(i)ață!

Seara zilei de 15 mai se încheie în Club Flex, începând cu ora 22.30, când intră în acțiune, într-un dublu recital actoricesc, Andrei Dinu și Andrei Stan, cu un spectacol regizat chiar de ei, după texte de Eric Bogosian. Plex, una dintre cele mai spectaculoase producții ale Teatrului Municipal din Baia Mare, a fost prezent pe scena POINT București și pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare.

La jumătatea festivalului, miercuri, 16 mai, ne vom bucura de prezența a două trupe: Teatrul Excelsior din București și Compania Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca.

De la ora 19.00, la Sala Mare, arădenii vor intra în atmosfera unui musical extrem de apreciat, Our Ladies of Perpetual Succour (Fecioarele noastre grabnic ajutătoare)de Lee Hall, după romanul “The Sopranos” de Alan Warner. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Răzvan Mazilu, din distribuție făcând parte Alina Petrică, Meda Topîrceanu,Aylin Cadîr, Daniela Tocari,Oana Pușcatu, Ana Bianca Popescu. Un spectacol despre care Răzvan Mazilu spunea că este „o punere în scenă dinamică, cu surprize, cu energie, cu umor, dar în același timp cu imagini puternice, încărcate de poezie. O poezie „croită” pe sensibilitatea publicului tânăr de azi”.

 M.I.S.A Părut de Alexa Băcanu, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, face parte din Focus Înv(i)ață! și oferă în 1h20 minute un studiu de caz asupra scandalului mediatic legat de Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut și relația ei cu justiția din România.

Ce este normal? Cât de periculoasă e o presă în căutare de scandal cu orice preț? Ce moștenire în atitudine și gândire ne-a rămas de la regimul comunist? Cât de mult preț punem pe libertatea individuală versus tradiție? Ce se întâmplă când morala e confundată cu legea? sunt întrebări retorice pe care actorii Cătălin Filip, Raluca Mara, Oana Mardare și Bogdan Bob Rădulescu le „joacă” extrem de dinamic și expresiv.

Producția Companiei Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca va fi pe scena FITN6 de la ora 21.30 la Sala Studio.

Trei zile de foc, zile în care experiențele teatrale ajung la cote maxime, trei zile în care la Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad sunt prezentate spectacole pentru toate gusturile, trei zile de teatru de calitate de care meritați să vă bucurați.

PROGRAMUL URMĂTOARELOR 3 ZILE LA FITN6

 LUNI, 14 MAI

Ora 19.00 – Sala Mare

Stage Dogs de Florin Piersic Jr. (inspirat de ”A life in the theatre” de David Mamet), regia Florin Piersic Jr.

Producător: Teatrul ACT București

Durata: 1h40min. (fără pauză)

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani

 

Ora 21.00 – Sala Studio

OMG! – Organisme Modificate Genetic, un spectacol de Ioana Păun / Focus Înv(i)ață!

Producător: Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe

Durata: 1h50min.

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 18 ani

 

MARȚI, 15 MAI

Ora 19.00 – Sala Mare

Demnitate de / regia Ignasi Vidal

Producător: Teatrul Avangardia București

Durata: 1h20min.

 Ora 21.00 – Sala Studio

Pe jumătate cântec de / regia Crista Bilciu / Focus Înv(i)ață!

Producător: Teatrul Odeon București

Durata: 1h10min.

Ora 22.30 – Club Flex

Plex, după texte de Eric Bogosian, regia Andrei Dinu și Andrei Stan

Producător: Teatrul Municipal Baia Mare

Durata: 1h15min.

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 15 ani

 MIERCURI, 16 MAI

Ora 19.00 – Sala Mare

Our ladies of perpetual succour (Fecioarele noastre grabnic ajutătoare) de Lee Hall (după romanul „Sopranele” de Alan Warner), regia și coregrafia Răzvan Mazilu

Producător: Teatrul Excelsior București

Durata: 2h10min. (fără pauză)

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani

 Ora 21.30 – Sala Studio

M.I.S.A Părut de Alexa Băcanu, regia Dragoș Alexandru Mușoiu / Focus Înv(i)ață!

Producător: Compania Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca

Durata: 1h20min.

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani

Spectacolul folosește stroboscop și nu este recomandat persoanelor cu epilepsie sau cu pace-maker

 

Facebook Comments