Zilele acestea am avut parte de bucuria reintalnirii cu Parintele Arhimandrit Justinian Tibil de la Manastirea Teius, din Caransebes. Ajuns in Arad in jurul varstei de 18 ani, a intrat ca frate de manastire la Feredeu, urmand ca ulterior terminarii studiilor, in cadrul Facultatii de Teologie din Arad, sa inceapa, in anul 1999, construirea unei mandre manastiri in Valea Teiusului.
LIVEARAD: Parinte, noi ne bucuram acum de forma finita a Manastirii Teius, insa, ce a insemnat pentru dumneavoastra ridicarea acestei manastiri, si mai ales la o varsta la care multi tineri nu intuiesc inca drumul pe care il au de parcurs in viata?
Parintele JUSTINIAN: Teiusul, asa cum il vedeti astazi, ascunde in fiecare fir de iarba cate o taina a inceputului, care a unit chemarea, entuziasmul tineretii, determinarea, greutatea, nesomnul, ispitele de tot felul, insa, atunci cand in intentia de a face ceva bun pui multa dragoste si staruinta, Dumnezeu iti scoate in cale oameni si resurse care sa duca la implinirea lucrului inceput, iar pentru aceasta nu pot decat sa fiu recunoscator.
LIVERAD: Am vazut, nu de mult, ca ati facut si o pagina pe internet a Manastirii Teius. Care a fost imboldul, ce v-a determinat sa faceti un astfel de demers?
Parintele JUSTINIAN: Stiti, un calugar, un om care a fugit de lume, nu se retrage pentru ca ar dispretui lumea, ci, dimpotriva, duce cu el lumea toata, cu toate neputintele si incercarile ei, in rugaciune, intr-o altfel de perspectiva a comunicarii cu Dumnezeu. Pagina Manastirii Teius, sa zicem ca este o altfel de forma a ospitalitatii monahale, menita a veni in intampinarea problemelor credinciosilor in contextul actual al vremurilor.
LIVEARAD: Contextul actual. La ce va referiti?
Parintele JUSTINIAN: Of…din pacate, un context care pare a fi mult mai greu decat il putem noi percepe in realitate, la nivel senzorial. Sa zicem, pentru inceput, ca este un context al INDOIELII, in care oamenii incep sa fie tot mai derutati, punand totul la indoiala, si, parca, tot mai des si credinta. O indoiala care usor, usor, vrea a duce inimile spre o “impietrire” in a te apleca tot mai putin spre nevoile celorlalti, acest lucru ducand la punerea EU-lui in centrul existentei si nu a Lui Dumnezeu. Atunci cand Il pui pe Dumnezeu in centrul existentei tale, ai de ce te agata in cautarea echilibrului, care odata dobandit, risipeste indoiala. Cred cu convingere ca oamenii trebuie sa Il pastreze viu in inimi pe Dumnezeul cu care le-au facut cunostinta bunicii, sa isi pastreze traditiile, sa presare bucuria Luminii Lui Hristos in tot ceea ce fac, iar daca pentru asta si calugarii trebuie sa renunte putin la linistea lor pentru a veni in sprijinul credinciosilor, de ce nu?
LIVEARAD: Stim ca si in cadrul BOR se strang semnaturi pentru revizuirea Constitutiei pentru protejarea familiei, mai exact schimbarea art.48, alin.1, in care sa se sublinieze ca “familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie…”. Ca monah, ce parere aveti?
Parintele JUSTINIAN: Ca monah, ca om care, asa cum tocmai va spuneam, duce cu el toate problemele lumii, am venit cu draga inima in intampinarea acestui demers, implicandu-ma chiar direct in strangerea de semnaturi. Da, familia trebuie mentinuta in forma sa actuala, barbat si femeie, pentru a ne putea bucura in continuare de o sanatate a societatii, chiar daca un pic subrezita acum. Nu aruncam cu pietre asumandu-ne rolul de judecatori, ci doar incercam a ne apara valorile, credinta, neamul, si a nu ne arunca de buna voie copiii in bratele pacatului. Chiar daca unele tari, printre care, chiar spre marea uimire personala, si Grecia, au acceptat aceste modele noi de familie alcatuite din persoane de acelasi sex, nu inseamna ca trebuie sa mergem orbeste pe calea spiritului de turma, pentru ca Dumnezeu ne-a dat discernamant, ori aici nu exista cale de mijloc. Da sau nu, imi apar sau nu-mi apar valorile morale si credinta si nu ma ascund in spatele unei tolerante gresit intelese.
LIVEARAD: Daca tot ati pomenit de apararea credintei, stim ca, in primele veacuri crestine, multi crestini au devenit martiri doar pentru ca purtau “vina” de a fi crestini. Cum vedeti, astazi, apararea credintei?
Parintele JUSTINIAN: Prin marturia vietii! Nu prin bataia cu pumnii in piept, nu prin vorbe, ci prin marturia unei vieti crestine, asta insemnand incercarea fiecaruia de a fi omul potrivit la locul potrivit, a face totul “ca pentru Dumnezeu” in cele mai mici amanunte, a fi lumina in intuneric, totul cu smerenie, simplitate si dragoste, multa dragoste. Cat despre martiri…sa nu-i localizam doar in primele veacuri crestine, pentru ca, cum altfel i-am putea numi pe femeile si copiii ucisi, nu mai departe de zilele trecute, in Pakistan? Ce vina personala au avut in afara aceleia de a fi crestini? Sau unde poti incadra sacrificiul propriei vieti, facut in numele omeniei si al prieteniei, de cei care au intrat pentru a-si scoate semenii din flacarile de la clubul Colectiv?
LIVEARAD: Cum ati primit vestea construirii celei mai mari moschei din Europa, la Bucuresti?
Parintele JUSTINIAN: Un fel de, sa zicem asa, de aducere a ispitei in casa pentru a vedea daca poti face fata sau nu, sau un fel de stergere pe jos cu sacrificiul martiriului Marelui Brancoveanu. Stiu, poate suna dur din partea unui calugar, dar personal nu vad deloc oportuna, si mai ales intr-un asemenea moment, o astfel de constructie. De ce aici si, mai ales, de ce cea mai mare din Europa? Putem amesteca apa si uleiul? Nu prea. Le pastram in acelasi dulap, in sticle diferite, fiecare gasindu-si utilitatea, insa, doar in locul potrivit. Intr-o chestiune atat de sensibila, inclin sa cred ca este imperios necesara consultarea poporului, si orice actiune ulterioara sa fie luata de comun acord conducere-popor. Nu de mult, o credincioasa mi-a povestit cum, aflata in concediu la Istanbul, a vrut neaparat sa viziteze Biserica din Vlaherne, aflata la cativa km de locul unde era cazata, insa niciun taximetrist, dar niciunul, nu a vrut sa o duca acolo nici chiar la propunerea unei taxe duble. Vedeti, acolo, la nivel de gandire practica trebuie cercetat daca putem sau nu amesteca uleiul si apa.
LIVEARAD: Parinte, va multumesc pentru timpul acordat, iar in final vin cu rugamintea unei promisiuni ca vom mai sta de vorba, dar si aceea de a transmite aradenilor, din mijlocul carora ati plecat, si credinciosilor in general, un mesaj.
Parintele JUSTINIAN: Eu va multumesc pentru incercarea de a ma duce mai aproape de oameni, careia sunt deschis oricand, iar aradenilor le puteti duce gandul purtarii lor in inima, iar din inima, prin rugaciune, spre Dumnezeu pe care Il rog sa ne dea puterea de a tine capul sus cu bunatate, smerenie, dar si cu staruinta in credinta, astfel incat intreaga noastra viata sa fie o adevarata marturisire!
