De aproape un an și jumătate, Preasfințitul Emilian Crișanul a fost înscăunat ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Îl cunosc arădenii?
Un prim pas normal, atunci când vrei să știi ceva despre un om, este să îi consulți CV-ul. Și l-am consultat și am aflat că are 46 de ani, vine dintr-o familie credincioasă cu cinci copii, din Vaslui. Din anul 1989 a îmbrățișat viața monahală, fiind închinoviat la Mănăstirea Neamț, iar în 1991 tuns în monahism. Este absolvent al Seminarului Teologic Liceal Ortodox ,,Veniamin Costachi”, de la Mănăstirea Neamţ și al Facultății de Litere şi Teologie, Specializarea Teologie – Istorie, din cadrul Universității ,,Ovidius”, Constanţa. Au urmat studiile de Masterat, Specializarea Istorie veche-medievală, în cadrul Facultăţii de Istorie a Universității ,,Ovidius”, Constanţa, iar în anul 2008 a susținut teza de doctorat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi. În data de 29 octombrie 2009, este ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului cu titlul Lovișteanul, iar din 4 iulie 2017 este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului cu titlul Crișanul. Are o bogată activitate academică și de cercetare, științifică și publicistică, dar și misionară și socială.
Însă, un prim pas normal, atunci când vrei să cunoști omul, este să stai de vorbă cu el, să îi vezi reacțiile și să-l asculți. Și exact asta am făcut. Am stat de vorbă. L-am întrebat, l-am ascultat și i-am văzut reacțiile și încercăm, după putință și pricepere, a vi-l aduce înainte pe cel care ne este Episcop Vicar.
Livearad: Pentru început, vrem să ne întoarcem în ziua de 16 iulie 2017 . În cuvântul ținut de ÎPS Ioan la înscăunarea Sfinției Voastre ca Episcop Vicar la Arad, v-a îndemnat ca din tronul în care ați fost așezat să vorbiți cu Dumnezeu despre popor. N-o să vă întrebăm dacă faceți asta, pentru că ar risca să fie doar o întrebare retorică și nici nu s-ar cuveni, însă vă putem întreba dacă și cât ați reușit să vorbiți cu poporul, cu arădenii, în toată această perioadă.
P.S. Emilian Crișanul: Am venit în Arhiepiscopia Aradului fiind trimis de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Am făgăduit atunci când am fost hirotonit arhiereu (14 noiembrie 2009), că voi respecta și împlini învățătura Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, Dogmele Bisericii Ortodoxe, Statutul Bisericii Ortodoxe Române și tot ceea ce propovăduiește Biserica noastră pe baza Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții.
Am primit îndemnuri și sfaturi de la Ierarhii români, iar Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan m-a îndemnat între altele, ceea ce ați menționat. Prin rugăciunea particulară și mai ales prin săvârșirea Sfintei Liturghii în parohii și mănăstiri, am vorbit cu Dumnezeu și L-am rugat să asculte rugăciunile credincioșilor și ale mele. Am vorbit cu Dumnezeu despre problemele oamenilor bolnavi, săraci, însingurați, ale copiilor fără părinți, ale părinților fără copii, despre oamenii mai puțin credincioși…
Am vorbit cu oamenii despre Dumnezeu, am vorbit cu poporul Lui Dumnezeu din orașe și sate, despre așteptările lor și cum putem noi clerul să-i ajutăm mai mult. Am vorbit cu elevii și studenții din diferite școli și facultăți despre Dumnezeu, Care este Iubire, Bunătate, Lumină, „Calea, Adevărul și Viața” noastră. Arădenii, da, știu să asculte și au nevoie de păstori care să învețe și să asculte „spovedania” lor. Recunosc că am fost plăcut surprins și m-am bucurat să descopăr mulți arădeni cunoscători ai Evangheliei și ai învățăturii Bisericii, dar și mulți implicați și anume dăruiți pentru ajutorarea celor care, din diverse pricini, au uitat să zâmbească.
Livearad: A reușit Aradul să vă devină Cămin? Vă simțiți aici ca Acasă? Deși întrebarea poate părea nepotrivită pentru un monah…
P.S. Emilian Crișanul: E simplu. Mă simt acasă oriunde în România, deci și la Arad. Mă simt acasă în Biserica strămoșească și împreună cu neamul românesc. Acasă sunt acolo unde Îl slujesc pe Dumnezeu, Biserica și oamenii. Odată cu alegerea căii monahale, Casa mea este Biserica și în ea mă regăsesc și mă pregătesc pentru veșnicie. Un monah este Acasă acolo unde slujirea i-o cere și este absolut firesc să fie așa.
Livearad: Și dacă tot am amintit de alegerea Sfinției Voastre de a merge pe calea monahală, ne puteți spune ce l-a determinat pe tânărul Vlad să facă această alegere? A fost ceva brusc sau o continuare firească a vieții de până atunci?
P.S. Emilian Crișanul: A fost o alegere și o continuare firească a vieții mele de până la momentul acelei alegeri. Acasă, în satul natal, mergeam în toate duminicile și sărbătorile la biserică, iar alegerea de a merge la mănăstire și de a deveni monah, a fost o dorință care a venit treptat în urma vizitelor făcute la mănăstiri și s-a concretizat atunci când m-am decis să rămân în obștea monahală a Mănăstirii Neamț, în anul 1989. Mi-a plăcut și îmi place viața monahală, slujbele din mănăstiri, bogăția duhovnicească și culturală.
Livearad: Care a fost reacția familiei în fața acestei alegeri?
P.S. Emilian Crișanul: Familia a reacționat firesc atunci când am făcut această schimbare în viață. Normal, a fost multă emoție, au fost și lacrimi, însă au primit cu bucurie vestea, dar și cu grijă. Fiind oameni credincioși, cu dragoste de Dumnezeu, au crezut în voia și lucrarea Lui Dumnezeu în ceea ce privea alegerea mea. Alegere prin care mă rupeam, ”fugeam” de lume și familie, însă conștient că de fapt legătura cu ei avea să fie mai puternică odată cu mutarea ei în inimă, și din inimă, prin rugăciune, în Dumnezeu.
Livearad: Oamenii, în general, au tendința de a-i percepe pe călugări ca fiind cumva, așa ”apăruți” de undeva, iar asta duce adesea ori la teamă/reținere ori la idealizare. Povestiți-ne despre familie, copilărie și primii ani de școală.
P.S. Emilian Crișanul: Într-adevăr, monahii sunt priviți de către unii oameni, ca fiind din altă lume. Și, într-un fel, așa și este dacă ne gândim la voturile monahale și la sunetul foarfecelor care fac trecerea în noua viață, viața de călugăr, viața de sihăstrie. Acum lucrurile s-au schimbat prin deschiderea mănăstirilor spre lume și accesul mirenilor în mănăstiri. Atât teama cât și idealizarea nu cred că își au rostul. Important este să descoperim împreună, să ne ajutăm reciproc a descoperi Calea spre Acasă.
În ceea ce privește copilăria mea, pot spune că a fost foarte frumoasă și naturală, într-o familie cu cinci copii. Patru fete și eu, singurul băiat, venit chiar al cincilea în familia Nica, din localitatea Berezeni, județul Vaslui. Normal, ați putea crede că, fiind cel mai mic, și cu patru surori mai mari, am fost râzgâiatul și privilegiatul familiei sau ”crescut în puf”. Nici gând! (n.r. râde) M-am bucurat de grija surorilor mele, însă de multe ori, tot pasându-mă de la una la alta, ajungeam să îmi port singur de grijă. Desigur, vorbesc de primii ani de viață.
Am mers la școala primară și gimnazială, unde m-am bucurat de învățători și profesori foarte buni, apoi la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, urmând ca din treaptă în treaptă să mai pun câte o cărămidă la formarea mea ca om.
Livearad: Suntem între Duminicile 27 și 28 după Rusalii, între Pilda vindecării femeii gârbove și a Celor poftiți la Cină. Cum Centenarul ne-a găsit ”gârboviți” din multe puncte de vedere ce credeți că ne-ar putea vindeca, astfel încât să putem privi cu demnitate spre trecut și cu împăcare în sus sau, de ce nu, să fim suficienți de deschiși pentru a accepta invitația la Cină?
P.S. Emilian Crișanul: Cred că Evangheliile celor două duminici ne îndeamnă să căutăm vindecarea în Biserică, la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, atunci când suntem bolnavi, ca împăcați cu Dumnezeu și semenii să putem privi spre cer și să avem haină potrivită pentru a participa la „Cina” organizată de Fiul Lui Dumnezeu. Adică, să ne curățim sufletește prin Taina Spovedaniei pentru a participa la Sfânta Liturghie și a ne împărtăși cu Sfânta Euharistie. Centenarul Marii Uniri de la 1918 ne-a găsit pe fiecare după cum ne-am pregătit, iar țara arată după cum se vede. În contextul acestei aniversări este normal să cinstim cu recunoștință eroii neamului românesc și să ne rugăm Lui Dumnezeu pentru sufletele lor, dar și pentru românii de astăzi. Să cunoaștem trecutul, să lucrăm pentru prezent și viitorul Bisericii și al țării noastre. Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă înălțarea demnității noastre românești în fața istoriei universale. Jertfa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a ierarhilor, clerului și credincioșilor ctitori, înseamnă comuniune și conlucrare în Biserica Mântuitorului.
Livearad: Cum avem înainte Pilda celor invitați la Cină, și cum trăim în vremea scuzelor și a pretextelor, credeți că atât de mult scandatul ”Vrem spitale, nu catedrale!” este de fapt o scuză pentru ”gârbovirea” personală și națională?
P.S. Emilian Crișanul: Cei care se lasă „gârboviți” de această manipulare și necunoscând, poate, realitatea din țară aleg să îmbrățișeze cu multă ușurință acest ”Vrem spitale, nu catedrale!”. Biserica Ortodoxă Română până a construi catedrale, sau în timpul construirii acestora, a ctitorit și spitale, școli, grădinițe, cantine, etc. Este ușor să ne agățăm de o lozincă, una care ascunde multe taine și să uităm că, de fapt, important este ca fiecare instituție din țară și fiecare persoană, chiar și în cele mai aparent nesemnificative lucrări personale, să-și împlinească lucrarea cu responsabilitate față de Dumnezeu, semeni și popor.
Livearad: Catedrala Mântuirii Neamului – iubită și huiduită deopotrivă. Care credeți că ar trebui să fie mesajul care să ajungă în tabăra celor nemulțumiți/tulburați de această construcție, tocmai pentru a nu-i tulbura și mai tare?
P.S. Emilian Crișanul: În general, orice proiect își are contestatarii lui și are parte de tulburări. Poate dacă am încerca măcar să înțelegem că această Catedrală Națională este a Bisericii și a neamului românesc, la care au contribuit și contribuie mulți oameni și că, în definitiv, ne reprezintă pe noi ca popor, în istoria universală, fiind un monument de recunoștință față de eroii poporului român și o mulțumire adusă Lui Dumnezeu pentru rezistența noastră în istorie, atunci tulburarea, dacă nu s-ar risipi cel puțin s-ar ameliora. Înălțarea Catedralei Mântuirii Neamului nu a pus piedici în realizarea obiectivelor conducerii țării (spitale, școli, autostrăzi etc.). Ctitorirea ei înseamnă, de ce să nu recunoaștem, și un model de seriozitate și disciplină în lucrare și în administrarea unui proiect de asemenea anvergură. Cred, așadar, că avem de învățat cu toții. Să ne rugăm și să ne bucurăm în Casa Lui Dumnezeu.
Livearad: Și pentru că tot vorbim de catedrale, care credeți că a fost impactul sfințirii picturii Catedralei Arhiepiscopale asupra comunității locale, chiar în Anul Centenar?
P.S. Emilian Crișanul: Despre impactul general al sfințirii picturii Catedralei Arhiepiscopale asupra comunității arădene, nu pot să mă pronunț. Această Catedrală a fost construită și finalizată între anii 1994-2018. Catedrala „Sfânta Treime” a fost sfințită (Sfântul Altar, Catapeteasma, Paraclisul de la demisol și exteriorul) de către Părintele Patriarh Daniel și un sobor de Ierarhi ai Sfântului Sinod, la 6 decembrie 2008, iar de atunci au continuat să fie săvârșite Sfintele Slujbe și spațiul propriu-zis al catedralei. În ziua de 9 decembrie a Anului Centenar a fost sfințită pictura Catedralei de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și un sobor de Ierarhi, preoți și diaconi. Evenimentul sfințirii picturii și al lucrărilor finale a avut o rezonanță spirituală deosebită pentru cei care participă de obicei la slujbele din Catedrală, dar mai ales pentru ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt lăcaș. Au fost invitați cu toții să se bucure de noua ctitorie înveșmântată în pictură, Casa lui Dumnezeu care ne primește și ne sfințește pe toți.
Eu am propus ca această Catedrală să poarte numele simbolic de „Catedrala Unirii”, pentru că la Arad s-a pregătit Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Dacă la București avem Catedrala Mântuirii Neamului, la Alba Iulia este Catedrala Reîntregirii, la Arad să avem Catedrala Unirii. În acest context mă bucur de o slujire roditoare împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Din 16 iulie 2017 de când am fost rânduit în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, am căutat să am o conlucrare și conslujire eficientă cu Părintele Arhiepiscop, cu toți preoții, monahii și credincioșii din această Eparhie. Prin harul lui Dumnezeu, am reușit să continuăm lucrarea înaintașilor și să dezvoltăm alte activități specifice Bisericii. Activități care rupă bariere și să ne aducă mai aproape unii de ceilalți.
Livearad: Știm că ați avut un proiect frumos și de bun augur cu Armata. Povestiți-ne despre el!
P.S. Emilian Crișanul: Da, am inițiat în anul 2013, în Arhiepiscopia Râmnicului, un proiect intitulat „Centru de cercetare a conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României General Paul Teodorescu”, cu sediul la Mănăstirea Dintr-un Lemn, Județul Vâlcea, și o revistă a Centrului cu numele „Misiunea”. Împreună cu Domnul Profesor univ. dr. Valentin Ciorbea, fostul meu profesor de la facultate, am pus bazele acestui Centru de cercetare, prin care Arhiepiscopia Râmnicului, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Serviciul Istoric al Armatei în parteneriat cu alte instituții, organizează Simpozioane și alte evenimente spiritual-culturale. Menționez faptul că Mănăstirea Dintr-un Lemn a fost rectitorită de către Generalul Paul Teodorescu (1888-1987), care a fost Ministrul Aviației și Marinei în perioada interbelică. La această mănăstire sunt pomeniți în fiecare an, cei din serviciul marinei și aviației militare mutați la viața veșnică.
Livearad: Ce proiecte aveți pentru viitorul apropiat? Cum v-ați implicat sau intenționați să vă implicați în activitățile social-filantropice?
P.S. Emilian Crișanul: Încă de la venirea mea în Arhiepiscopia Aradului, m-am implicat, firește, în slujirea liturgică, dar și în proiectele administrative existente. Este necesară o dinamizare a filantropiei după Liturghie. Trebuie ca noi, clerul, să fim prezenți în lucrarea bisericească din comunitățile parohiale. În primul rând dorim să avem mai multe Sfinte Slujbe în bisericile din Eparhie și o implicare dinamică a clerului în slujirea credincioșilor.
Cu privire la proiectele social-filantropice, am demarat un proiect cu finanțare europeană la Cantina socială a Centrului Eparhial unde servesc masa zilnic aproximativ 100 de persoane nevoiașe. Prin acest proiect vom reorganiza, dezvolta și diversifica activitatea cantinei, astfel încât numărul celor care vor fi ajutați va crește foarte mult. De asemenea, avem în proiectare un Centru pentru bătrâni, un Centru pentru asistență medicală, un Centru pentru prevenție, cât și locuri special amenajate unde să organizăm tabere pentru copii și tineri. Să ne ajute Dumnezeu și oamenii, să le putem da în funcțiune, astfel încât ajutorul să nu întârzie acolo unde nevoie.
Liverad: Ce le transmiteți arădenilor?
P.S. Emilian Crișanul: Doresc să așez la sufletul arădenilor cuvintele și îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13,34). De asemenea, doresc clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Aradului multă sănătate, armonie și ajutor de la Dumnezeu în familiile lor. Să nu uităm de eroii neamului, să ne iubim țara și Biserica, să ajutăm pe cei care au nevoie, care sunt bolnavi, singuri și în suferință. Cu dragoste creștinească, tuturor vă doresc Sărbători binecuvântate de lumina și iubirea Domnului Iisus Hristos, un An Nou 2019 cu înțelegere, sănătate și bucuria lucrurilor făcute ca pentru Dumnezeu. La mulți și binecuvântați ani!
