Miercuri, 27 iulie a.c., în jurul orei 9.00, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost solicitată intervenția unui echipaj, în zona unui imobil de garsoniere din municipiul Arad.
Apelul a fost făcut de către o femeie care a reclamat faptul că, în timp ce se întorcea acasă, a observat că un geam al garsonierei sale este spart.
Ajunși de urgență la locul intervenției, jandarmii au identificat persoana care a făcut apelul și, de asemenea, un bărbat care locuiește la aceeași adresă, fără a fi proprietar. La verificările efectuate, bărbatul a recunoscut că, pe fondul consumului de alcool, a spart un geam al ferestrei și a intrat în locuință.
Având în vedere plângerea depusă de proprietara locuinței, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.