INTERVENTIE LA DEZAPEZIRE CU 24 DE UTILAJE PE DRUMURILE JUDETENE

by Paula Craciun

Având în vedere precipitaţiile sub formă de ninsoare căzute în ultimele 24 de ore,  Cristian Drăgan, administratorul judeţului Arad, a declarat că operatorii de drum au intervenit pe toate tronsoanele din judeţul Arad unde s-au înregistrat căderi de zăpadă. Acesta a precizat că echipajele de deszăpezire au acţionat în special pe drumurile judeţene Arad- Şiria, Nădlac – Pereg, Sântana-Caporal Alexa, Semlac – Şeitin, zone unde stratul de zăpadă a fost mai mare. Totodată, s-a acţionat cu utilaje şi s-a împrăştiat material antiderapant pe toate cele cinci sectoare de drum: Arad, Lipova, Sebiş, Ineu şi Criş. „În momentul de faţă suntem în acţiune şi intervenim cu material antiderapant pentru evitarea producerii poleiului. Avem cod galben de viscol, vântul bate cu viteze între 60-70 km/oră. La această oră nu avem niciun drum blocat, dar în continuare se circulă în condiţii de iarnă. Am avut evenimente nefericite imediat după ce a început să ningă. Este foarte important ca participanţii la trafic să îşi ia toate măsurile de precauţie necesare, să se informeze cu privire la condiţiile meteo, dar să şi adapteze viteza corespunzător pentru a evita orice fel de incident”, a declarat Cristian Drăgan, administratorul judeţului Arad. Acesta a subliniat faptul că, spre deosebire de anul trecut, iarna acesta numărul utilajelor cu care se acţionează a scăzut de la 31 la 24. „Sunt şase utilaje în minus, cărora le vom simţi lipsa pe teren, la intervenţii. Fac apel încă o dată la cei care sunt în trafic, să conducă prudent, pentru a evita tragediile rutiere”, a completat Cristian Drăgan.

Facebook Comments