Conducerile mai multor penitenciare au depus plângeri penale în legătură cu răscoalele făcute de deținuți în luna iulie. Printre cei acuzați de organizarea acestor proteste se află nume de importanți interlopi, precum cei din clanurile Clămparu, Corduneanu sau cel al Sportivilor.
Membri ai acestor clanuri ar fi fost supărați pe oficialii din penitenciare care le-au interzis anumite privilegii pe care le aveau după gratii și au dorit să se răzbune prin organizarea de revolte în interior.
Astfel, interlopii Ioan Clămparu și Adrian Corduneanu ar fi dorit să-și arate forța prin această rebeliune după ce conducerea penitenciarului din Iași a realizat mai multe controale inopinante în celulele acestora și al apropiaților lor. Mai mult, și pachetele pe care familiile le trimiteau pe numele altor deținuți erau strict verificate de gardieni, scrie libertatea.ro.
De altfel, după proteste, aceștia au și fost mutați în alte închisori: Clămparu la Aiud, județul Alba, iar Corduneanu la Arad.
După începutul protestelor organizate de ce aceștia în Iași, o parte din liderii clanului Sportivilor care erau încercarați în Penitenciarul Giurgiu au decis să organizeze la rândul său revolete, în acestă pușcărie având loc chiar și bătăi între deținuți și gardieni.
Între 10 și 20 iulie, zeci de condamnați nu au mai respectat programul din închisoare, s-au bătut cu gardienii și s-au urcat pe acoperișul penitenciarelor pentru a protesta pentru condițiile de viață din pușcării. Mai mult, sute de deținuți au refuzat hrana oferită de la cantina, tot în semn de protest.
O mare din penitenciarele unde au fost înregistrate prosteste în iulie sunt conduse, în ceea ce privește organizarea internă a condamnaților, de oameni apropiați ai Cordunenilor (Iași, Brăila, Vaslui, Galați, Tulcea), Clămparu (Botoșani, Iași, Bistrița) și al Sportivilor (Giurgiu).