Probleme majore pe calea ferată, unde se circulă extrem de greu vineri, odată cu instalarea gerului și ninsorilor în toată țara, scrie antena3.ro. Trei trenuri au avut probleme în această dimineaţă din cauza frigului si viscolului. De asemenea, sunt întârzieri care ajung şi la 85 de minute.
România este sub cod galben de frig, ninsori viscolite și polei, iar circulaţia trenurilor de pasageri se desfăşoară în condiţii de iarnă. Trenurile au întârzieri iar traficul feroviar este blocat în anumite zone ale țării.
„Din păcate condițiile meteo nu ne permit să avem o circulație în condiții normale, fără întârzieri, însă vă pot garanta că traficul este adaptat la condițiile actuale de ninsoare vâscolită și rafale puternice de vânt, care în anumite zone ajung și până la 70 km/oră.” a declarat pentru Antena 3, Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR.
„În această dimineață am avut 3 probleme la materialul rulant, însă în acest moment trenuri care au avut locomotive defecte au fost retrase în stație, iar traficul ferovial s-a reluat în condiții normale de iarnă.
Se mai pot înregistra și întârzieri dar nu foarte mari, dat fiind faptul că traficul feroviar trebuie adaptat la condițiile de iarnă.
Rugămintea mea este ca oamenii să se informeze atât pe site-ul operatorilor de transport ferovial cât și la numerele de telefon de pe site-uri, să știe dacă sunt întarzieri, dacă sunt trenuri anulate”, a mai spus reprezentantul CFR.