“Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca ochii mei vazura mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel” (Luca 2, 29-31)
Potrivit Traditiei, dreptul Simeon a facut parte din traducatorii Pentateuhului din limba ebraica in greaca. In momentul in care a ajuns la textul „Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu“, a inlocuit termenul „fecioara” cu „femeie” si pentru necredinta sa, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu o sa moara pana nu va vedea pe Mesia nascut din Fecioara (Luca 2, 25-26). Dar iata ca ziua mult asteptata avea sa I-L aduca in brate pe Insusi Hristos, Mantuitorul lumii. Imaginea induiosatoare a acestei sarbatori este conturata de batranul Simeon care Il primeste in bratele sale omenesti pe dumnezeiescul prunc, de Fecioara Maria, Proorocita Ana si Dreptul Iosif, care, dupa randuiala de atunci, adusese spre jertfa o pereche de turturele. La 40 de zile de la nastere pruncii erau dusi spre inchinare la templu, parintii avand indatorirea de a aduce un miel de un an, sau, daca familia era mai saraca, o pereche de turturele. Asadar, plinind legea in deplina smerenie Mantuitorul nu venise sa strice Legea ci sa o implineasca dar sa o si desavarseasca. Odata vazuta si crezuta proorocia pe care incercase sa o schimbe din varful penelului, Dreptul Simeon cere „slobozirea” din viata sa pamanteasca pentru ca ii era degraba impartasirea bucuriei „mantuirii gatite inaintea fetei tuturor popoarelor” cu toti dreptii Vechiului Testament care erau in iad. A vrut sa fie primul care le duce bucuria apropierii mantuirii, lucru care s-a si intamplat pentru ca nu la mult timp a parasit trupul obosit de vreme in timpul rugaciunii din templu.
Intr-un exercitiu de imaginatie putem macar intui cum a fost primita vestea mult asteptata a mantuirii de catre cei aflati in iad, cu atat mai mult cu cat avea sa fi confirmata nu la mult timp de toti copiii ucisi de Irod. Si daca intr-un exercitiu de imaginatie am coborat pana in iad pentru a vedea cu ochii mintii bucuria primirii vestii mult asteptate, putem, intr-un exercitiu de cercetare amanuntita sa coboram si pana in sufletele noastre si sa vedem daca suntem sau nu pregatiti a-L intampina si noi pe Mantuitorul. Din cand in cand nu strica nimanui „a da o fuga” pana in propriul suflet pentru a cerceta cum si in ce conditii Il tine pe Dumnezeu…oare sta bine? Se simte binevenit? I-am dat apa la timp sa bea? L-am imbracat? L-am hranit? sau…atat de demult nu am mai fost pe „acasa” incat nici nu am observat ca a plecat?
Si daca totusi L-am alungat si dorul launtric striga dupa El si ne intrebam unde este …raspunsul uluitor de simplu ni-l da N. Steinhardt: „Dumnezeu este acolo unde este lasat sa intre”.
Fie ca sarbatoarea de astazi sa ne ajute sa gasim raspunsul multor framantari si sa prilejuiasca cea mai frumoasa intalnire pe care o poate avea un om: cea cu sufletul sau!
