În data de joi, 11 septembrie 2014, Instituţia Prefectului – judeţul Arad, în colaborare cu structura teritorială a Autorităţii Electorale Permanente organizează o instruire cu primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul nostru. Tema sesiunii de instruire este reprezentată de alegerile pentru Preşedintele României ce vor avea loc în luna noiembrie. “Am început să îndeplinim primele etape ale organizării alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc în luna noiembrie, în conformitate cu actele normative aprobate la nivel central. Organizăm această primă instruire cu primarii şi secretarii din judeţ pentru a-i pune la curent pe aceştia cu activităţile cuprinse în calendarul organizării alegerilor şi cu sarcinile ce le revin, astfel încât întregul proces să se desfăşoare fără cusur. Am speranţa că nu vom întâmpina probleme deosebite nici în partea de organizare a alegerilor şi nici în campania electorală ce va începe în data de 3 octombrie”, a declarat Prefectul Judeţului Arad, Cosmin Pribac. Sesiunea de instruire a primarilor şi secretarilor va avea loc la Palatul Cultural din Municipiul Arad, joi 11 septembrie, ora 14.00.
INSTRUIRE CU PRIMARII PENTRU ALEGERILE PREZIDENTIALE
Facebook Comments